Compania LG Electronics a anuntat lansarea pe piata a primului sau monitor 3D, care face parte din gama Flatron, avand o diagonala de 42 de inci si care permite vizionarea imaginilor 3D fara utilizarea ochelarilor speciali, informeaza un comunicat al companiei. Modelul M4200D urmeaza sa fie introdus pe piata din Europa si din America de Nord in luna mai a anului viitor, la un pret de aproximativ 11.000 de euro, insa se preconizeaza ca pretul acestuia sa scada odata cu majorarea cererii Potrivit oficialilor LG, acest tip de monitor este destinat, in special, proiectiei de spoturi 3D in locuri cu trafic intens si zgomotoase, precum mall-uri sau terminalele din aeroporturi.
In plus, in comunicat se precizeaza ca astfel de monitoare au fost deja amplasate in aeroporturile internationale Kimpo si Seul, dar si intr-unul dintre cele mai mari mall-uri din Coreea.
Pentru a percepe o imagine 3D cu o adancime de peste 50 de cm, M4200D necesita o distanta de vizualizare intre 3 si 7 metri. Datorita utilizarii a 25 de perspective pentru o singura imagine, monitorul afiseaza imagini 3D de calitate superioara, extrem de apropiate de perspectiva reala.
Monitorul 3D face parte din gama display-urilor de ultima generatie oferite de LG si sustine strategia companiei de a lansa produse inovatoare. De asemenea, compania intentioneaza sa introduca pe piata televizoare 3D si instrumente de video-proiectie 3D pentru mediul business, facilitand acestora posibilitatea de a produce propriile filme, jocuri si reclame 3D.
Banii Nostri