Confederatia Operatorilor si Transportatorilor Autorizati din Romania (COTAR) solicita Parlamentului demiterea in regim de urgenta a Consiliului Autoritatii de Supraveghere Financiara (ASF) in contextul protestelor cu privire la cresterea tarifelor asigurarilor obligatorii auto (RCA), se arata intr-un comunicat al Confederatie transmis, marti, AGERPRES.
'Considerăm că demiterea întregului consiliu al ASF de către Parlamentul României trebuie să aibă loc în regim de urgență, pentru că această caracatiță a cuprins întregul Consiliu al ASF și afectează grav toți asigurații români și industriile conexe, cum este cea de transport și cea de reparații auto', a declarat președintele COTAR, Vasile Ștefănescu.
Potrivit comunicatului, cauzele care au condus la creșterea tarifelor polițelor RCA, 'evidențiate parțial și în materialul transmis în data de 31 august 2016, în cadrul Consiliului ASF, de către sectorul de asigurări', sunt următoarele: societățile de asigurări doresc să se capitalizeze prin tarife ridicate și nu prin infuzie de capital, noile tarife din 2016 (semnificativ mărite) au ca țintă acoperirea daunelor viitoare și a celor vechi, prețurile de transfer prin care multinaționalele din asigurări exportă banii colectați din plata primelor RCA, alocarea cheltuielilor și pierderilor acumulate pe alte linii de asigurare care apoi, sunt transferate segmentului RCA, pentru creșterea artificială a costurilor aferente acestui produs de asigurare, daunele fictive acoperite de polițe RCA, prin care societățile de asigurări își 'albesc' și își extrag profitul.
'Acest tip de daune fictive au de obicei loc în afara țării, pentru a îngreuna depistarea urmelor acestor fraude', se mai arată în comunicatul COTAR.
În plus, din datele publicate chiar de ASF, COTAR a tras concluzia că modul de calcul al primelor de asigurare folosite de către asiguratori nu au niciun fel de legătura cu calculele actuariale. 'Cu cat devin mai transparente cifrele raportate de către ASF, cu atât mai mult constatăm hoția din piața de asigurări patronată de către Mișu Negrițoiu. Ne punem întrebarea dacă această hoție nu este cumva aplicată și altor categorii de plătitori ai polițelor RCA, cum ar fi tinerii, care plătesc de doi ani de zile polițe RCA semnificativ majorate?', a subliniat Vasile Ștefănescu.
Totodată, transportatorii constată o discriminare majoră, chiar și de 80%, între prețurile ofertate de asiguratori pentru flotele mari, în comparație cu transportatorii care dețin unul sau câteva camioane.
'Cum este posibil ca același camion, cu aceeași clasă de bonus (B1), să fie ofertat de către asiguratori cu prețuri cuprinse între 4.609 lei și (peste) 20.000 lei? Polița RCA de 20.000 de lei este prețul cel mai scăzut pe care un transportator cu puține autovehicule l-a putut obține în întreaga piață de asigurări românească. Asemenea discounturi pot fi aplicate doar produselor de îmbrăcăminte sau încălțăminte în perioada promoțiilor Black Friday și nu unei piețe care pretinde că are la baza acestor produse calcule actuariale sofisticate ce țin cont de profilul de risc și un istoric al daunalității', se mai subliniază în comunicatul COTAR.
Totodată, transportatorii susțin că, pe piața din România, sistemul bonus/malus nu este decât 'o păcăleală de care asigurătorii se folosesc în manipularea prețului RCA'.
În aceste condiții, COTAR anunță că, împreună cu patronatele din transporturi, va continua acțiunile de mobilizare și organizare pentru mitingul de protest care va avea loc în data de 15 septembrie în toată țară.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/75613_cotar_solicita_parlamentului_demiterea_in_regim_de_urgenta_a_consiliului_asf.html