Presedintele Consiliului Judetean Dolj, Ion Prioteasa, a anuntat, miercuri, ca in perioada imediat urmatoare Transgaz va incepe constructia primului tronson al magistralei de gaze naturale Craiova-Calafat, respectiv Craiova-Segarcea. Potrivit sursei citate, tronsonul ar urma sa fie finalizat intr-un an.
"Avem peste 10 ani de zile de când ne zbatem pentru aducțiunea de gaze Craiova-Segarcea-Băilești-Calafat. Suntem pe cale să semnăm documentele pentru construcția primului segment al conductei de gaze naturale: Craiova-Segarcea, asta înseamnă din spatele blocurilor de la Aeroportul Craiova, spre Cârcea, Coșoveni, Malu Mare, Teasc, Calopăr, Segarcea. Vom avea în 12 luni conducta de gaze, după care va fi prelungită până spre Cerăt și de acolo spre Giurgița, Urzicuța. Băilești, Rast, Calafat", a spus Prioteasa în cadrul ședinței Consiliului Județean Dolj.
La rândul său, consilierul PNL Marian Badea Marian, reprezentant Transgaz, a afirmat că societatea a demarat în acest an această investiție și urmează să emită autorizația de construcție. "Craiova se află lângă unul dintre cele mai mari depozite naturale de gaze care în acest moment este folosit în proporție de 20% din capacitate: 600 milioane m.c de gaze intră aici și noi consumăm 80-90 milioane m.c. și nu cred că există alt oraș din România cu o asemenea oportunitate. Odată cu această investiție sper să fie atrași și investitori", a spus Badea.
Magistrala de gaze va trece pe lângă 17 localități din Dolj, pornind de lângă Craiova către Cârcea, Malu Mare, Ghindeni, Teasc, Calopăr, Segarcea, Cerăt, Urzicuța, Giurgița, Afumați, Băilești, Rast, Ghidici, Piscu Vechi, Poiana Mare, Calafat.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/75507_dolj_transgaz_incepe_constructia_primului_tronson_al_magistralei_de_gaze_naturale_craiova-calafat.html