BankNews.ro - The Business Republic

Federatia Pro Agro solicita marilor retele comerciale incetarea practicilor anticoncurentiale
Economie | Data Publicarii: 19-07-2016

Federatia Nationala Pro Agro sustine ca toate taxele prevazute in contractele comerciale incheiate in baza Legii nr. 321/2009 sunt facturate producatorilor anticipat, in aceste zile, pentru intreaga perioada a anului, desi a intrat in vigoare Legea nr. 150/2016, iar aceste practici neloiale sunt anticoncurentiale.

"Federația Națională Pro Agro reprezentativă pe sectorul agricultură și industria alimentară a susținut modificările aduse la Legea nr. 321/2009 prin Legea nr. 150/2016. Din sesizările producătorilor și procesatorilor, operatorii economici a căror cifră de afaceri este mai mare de două milioane de euro, în cursul acestor zile au întreprins o acțiune concertată prin care toate taxele prevăzute în contractele comerciale încheiate în baza Legii nr. 321/2009 sunt facturate anticipat pe întreaga perioadă a anului, transmițându-le producătorilor că în cazul în care nu sunt acceptate aceste taxe vor fi reziliate unilateral contractele de furnizare, cu toate că Legea nr. 150/2016 a intrat în vigoare începând cu data de 19 iulie 2016", se arată într-un comunicat al Pro Agro remis marți AGERPRES.

Reprezentanții Pro Agro afirmă că aceste practici neloiale sunt anticoncurențiale și au rolul de a crea prejudicii financiare producătorilor și consumatorilor fără să existe vreun temei juridic expres în baza căruia aceste taxe să poată fi facturate.

"Interesul legitim al producătorilor români este grav afectat, Federația Națională Pro Agro va sesiza autoritățile competente pentru a se declanșa o verificare a acestor practici ilegale însușite în continuare de către unii operatori economici a căror cifră de afaceri este mai mare de două milioane de euro", se precizează în comunicatul transmis de președintele federației Emil Dumitru.

România ca stat membru al Uniunii Europene a legiferat prin Legea nr. 150/2016 o reglementare corectă a relațiilor contractuale, care are drept scop eliminarea transferului unor costuri și riscuri excesive către producătorii din sectorul agroalimentar.

Federația Națională Pro Agro și-a manifestat deschiderea de a construi parteneriate între producători, procesatori și comercianți, transmițând în acest sens adresa nr. 144/29.06.2016, la care însă nu a primit niciun răspuns până în prezent.

Federația reunește în prezent peste 62.000 de angajați și este o structură înființată în anul 2011 în interesul producătorilor din agricultură, industria alimentară și servicii conexe din România ce are drept scop principal promovarea, reprezentarea, susținerea și apărarea intereselor membrilor organizațiilor profesionale reprezentative la nivel național în raport cu instituțiile europene și naționale publice sau private.

Pro Agro este singura organizație reprezentativă la nivel național pe sectorul agricultură și industria alimentară.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/75162_federatia_pro_agro_solicita_marilor_retele_comerciale_incetarea_practicilor_anticoncurentiale.html