BankNews.ro - The Business Republic

Actiunile europene, in scadere vineri, dupa atentatul de la Nisa
Economie | Data Publicarii: 15-07-2016

Pietele bursiere europene au scazut vineri dimineata in urma atentatului din Franta, de la Nisa, cele mai afectate fiind actiunile companiilor din sectorul turismului, inclusiv ale operatorilor aerieni si hotelurilor, transmit EFE si Reuters.

Bursa de la Paris a deschis vineri în scădere cu 0,57%, în primele minute de la debutul tranzacțiilor, indicele principal CAC 40 ajungând la valoarea de 4.361,66 puncte.

De asemenea, indicele principal DAX 30 al Bursei de la Frankfurt a coborât cu 0,41%, la 10.026,89 puncte, în timp ce indicele principal FTSE-100 al Bursei de la Londra a înregistrat un declin de 0,32%, la 6.633,09 puncte, iar indicele pan-european STOXX Europe 600 a înregistrat un recul de 0,3%.

Acțiunile grupului hotelier Accor erau în declin cu 4%, în timp ce titlurile operatorilor aerieni Air France-KLM, easyJet și British Airways înregistrau scăderi de 1,6% — 3%.

Atacul terorist comis joi noaptea pe faimoasa Promenade des Anglais din Nisa s-a soldat cu 84 de morți și zeci de răniți, potrivit celui mai recent bilanț.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/75116_actiunile_europene,_in_scadere_vineri,_dupa_atentatul_de_la_nisa.html