BankNews.ro - The Business Republic

Suedia, cea mai performanta economie din Uniunea Europeana (studiu)
Economie | Data Publicarii: 22-06-2016

Suedia este cea mai performanta economie din Uniunea Europeana, conform ultimului studiu realizat in Elvetia de IMD World Competitiveness, arata datele transmise Ministerului Economiei de Biroul de Promovare Comerciala Economica (BPCE) din Stockholm.

'În clasamentul pe 2016, Suedia se situează pe locul cinci, după Hong Kong, Elveția, SUA și Singapore, dar este cea mai bine plasată economie din UE. După ce, în 2015, Suedia s-a clasat pe locul 9 în ierarhia celor mai competitive economii, saltul realizat în 2016 confirmă soliditatea și credibilitatea mediului de afaceri suedez, având în vedere că rezultatele studiului se bazează pe evaluarea a 340 de criterii, în dialogul cu peste 5.400 de oameni de afaceri', menționează sursa citată.

Printre primele 10 țări din top se mai află două state membre ale UE, respectiv Danemarca, pe locul 6, și Olanda, pe locul 8, în timp ce economii europene importante se află mai jos de locul 10, și anume Germania (12) și Marea Britanie (18).

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/74799_suedia,_cea_mai_performanta_economie_din_uniunea_europeana_studiu.html