Charles Crocker a fost desemnat noul director general al Camerei de Comert Britanica-Romana, in cadrul unei intalniri generale ce a avut loc recent, informeaza BRCC printr-un comunicat remis, marti, AGERPRES.
Responsabil de toate operațiunile și proiectele Camerei, Charles Crocker este de peste 20 de ani un antreprenor de succes în România și în regiune. El a creat și dezvoltat mai multe echipe și companii, precum Pegasus, Achieve Global, Barnett McCall Recruitment, Gi Group și Frontline Resourcing și le-a condus de la început până la final, trecând prin extindere regională, achiziție și realizare de parteneriate strategice.
Recent, noul CEO al Camerei de Comerț Britanică-Română a oferit consultanță pentru companiile noi ce își doreau să intre pe piața din România și a lucrat alături de diferite organizații, oferindu-le suport în departamentele de Resurse Umane.
"Sunt onorat că am fost desemnat CEO al Camerei de Comerț Britanică-Română și că mi se permite, astfel, să contribui, prin experiența și cunoștințele mele, la consolidarea relațiilor dintre Marea Britanie și România. Experiența mea din România, ce depășește 20 de ani, mă ajută să înțeleg profund nevoile și întrebările ambelor piețe și să dezvolt un mecanism puternic, care va intensifica schimburile comerciale dintre cele două țări printr-un dialog business-to-bussiness", a declarat Charles Crocker.
Acesta a subliniat că vor fi organizate delegații comerciale din Regatul Unit în România și din România în Marea Britanie. De asemenea, va fi lansată o campanie pentru a ajuta firmele românești, care caută produse și servicii, și parteneri britanici de a fi în contact direct cu companiile din Marea Britanie. Totodată, vor fi lansate noi servicii de dezvoltare digitală și multe alte evenimente atât în București cât și în Cluj și va fi continuată dezvoltarea regională în Iași și Timișoara.
Prin facilitarea parteneriatelor și cu o rețea extinsă de membri individuali și corporații, BRCC oferă susținere în materie de resurse, informații și infrastructură, vitale pentru ca investitorii din Marea Britanie să maximizeze oportunitățile care apar pe piața din România. În același timp, oferă sprijin și companiilor române să facă afaceri în piețele deja existente în Marea Britanie.
Înființată în 1998, BRCC este o organizație independentă, deținută în întregime de membrii săi, cu sedii în Londra și București.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/74705_charles_crocker,_desemnat_ceo_al_camerei_de_comert_britanica-romana.html