BankNews.ro - The Business Republic

Creditele populatiei si firmelor au urcat pana la 89 miliarde lei
| Data Publicarii: 30-11-2006

Creditul neguvernamental a crescut in luna octombrie cu 4,4 la suta (4,2 la suta in termeni reali) fata de luna septembrie, la 89,017 miliarde lei, a anuntat, joi, un comunicat al Bancii Nationale a Romaniei. Creditul in lei a crescut cu 3,7%, respectiv 3,5% in termeni reali, la 46,940 miliarde lei. Imprumuturile populatiei in lei s-au majorat cu 3,2%, atingand 22,137 miliarde lei in luna octombrie. Companiile au obtinut credite in valoare de 24,803 miliarde lei in octombrie, cu 4,1% mai mult decat in septembrie.

Creditul neguvernamental in valuta a crescut cu 5,2% in octombrie, pana la contravaloarea a 42,077 miliarde lei, din care imprumuturile populatiei au fost 15,204 miliarde lei (cu 5,9% mai mult), iar creditele companiilor au insumat 26,873 miliarde lei (cu 4,7% mai mult).

La 31 octombrie 2006, creditul neguvernamental a inregistrat o crestere de 54,9% (47,8% in termeni reali) fata de 31 octombrie 2005, pe seama majorarii cu 93,9% a componentei in lei (85,0% in termeni reali) si cu 26,4% a componentei in valuta exprimata in lei (exprimata in euro, cresterea creditului in valuta a fost de 31,1%), potrivit datelor BNR.

Creditul guvernamental net a inregistrat in luna octombrie un sold creditor de 21,415 miliarde lei, fata de un sold creditor de 11,530 miliarde lei in luna septembrie 2006.

Cresterea creditelor neguvernamentale amplificat ca efect al cresterii contului de disponibilitati in valuta al Ministerului Finantelor Publice deschis la Banca Nationala, de 7,895 miliarde lei, in urma intrarii banilor din privatizarea  Bancii Comerciale Romane. Totodata, in luna octombrie s-a inregistrat o crestere a   soldului Contului General al Trezoreriei Statului, la valoarea de 1,907 miliarde lei, in urma incasarii impozitelor trimestriale.

Sursa: NewsIn

http://www.banknews.ro/stire/7459