BankNews.ro - The Business Republic

O companie chineza ar putea prelua clubul de fotbal Inter Milano
Economie | Data Publicarii: 01-06-2016

Retailerul chinez Suning Commerce Group este interesat de achizitionarea clubului italian de fotbal Inter Milano, a anuntat marti seara agentia italiana de presa ANSA, transmite DPA.

Suning, cu active în sectorul imobiliar, financiar și de agrement, deține și echipa de fotbal Jiangsu Suning, antrenată de românul Dan Petrescu.

Până la 70% din acțiunile clubului italian ar putea fi achiziționate de Suning Commerce Group, care în ultimele luni a negociat această tranzacție cu președintele Inter Milano, Erick Thohir. Inter Milano este evaluat la aproximativ 700 milioane de euro (778,5 milioane de dolari).

În urma acordului, Erick Thohir, un om de afaceri indonezian, care a achiziționat în 2013 Inter Milano de la Massimo Moratti va rămâne președintele clubului italian de fotbal.

Informația vine după ce luna trecută agenția de presă Reuters, citând o sursă din apropierea discuțiilor, a anunțat că fostul premier italian Silvio Berlusconi negociază vânzarea clubului de fotbal AC Milan cu un consorțiu chinez.

Dar apetitul Chinei pentru sportul cu balonul rotund nu se limitează doar la cluburile faimoase, patru grupuri de investitori chinezi au intrat într-un război al ofertelor pentru una din cele mai mari agenții de impresariat sportiv din lume, firma britanică Stellar Group, au declarat recent pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul.

Potrivit surselor, Stellar Group, firmă înființată de britanicul Jonathan Barnett, ar putea costa aproximativ 900 milioane yuani (137,5 milioane de dolari), adăugând că Barnett intenționează să călătorească în China pentru a se întâlni cu firmele interesate. Printre ofertanți se numără producătorul de autoturisme Rastar Group, care anul trecut a preluat un pachet majoritar de acțiuni la clubul spaniol de fotbal Espanyol, dar a refuzat să dezvăluie identitatea celorlalți trei investitori.

Dacă se va ajunge la un acord, cumpărătorii chinezi vor dobândi una din cele mai mari agenții de impresariat din fotbal precum și o listă de jucători importanți, într-un moment în care China investește masiv în academii de fotbal, drepturi de televizare și transferuri de jucători străini.

Luna trecută, antreprenorul chinez Xia Jiantong a cumpărat clubul de fotbal Aston Villa, devenind primul chinez care va deține în totalitate o echipă engleză de fotbal. Anterior, în luna decembrie a anului trecut, un consorțiu de investitori chinezi a plătit 375 milioane de euro (400 milioane de dolari) pentru a prelua un pachet de 13% din acțiunile unui grup care deține mai multe cluburi de fotbal printre care și Manchester City. De asemenea, la începutul lui 2015, un alt miliardar chinez, Wang Jianlin, proprietarul conglomeratului de companii Wanda, considerat unul dintre cei mai bogați oameni din China, a cumpărat 20% din acțiunile clubului de fotbal spaniol Atletico Madrid pentru 45 de milioane de euro.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/74543_o_companie_chineza_ar_putea_prelua_clubul_de_fotbal_inter_milano.html