BankNews.ro - The Business Republic

Indicatorul de incredere macroeconomica a crescut, in martie
Economie | Data Publicarii: 26-04-2016

Indicatorul de incredere macroeconomica al CFA Romania a urcat la 59,7 puncte, in luna martie 2016, in crestere cu 4,2 puncte fata de luna anterioara, potrivit unui comunicat al CFA Romania, remis AGERPRES.

"În luna martie 2016, indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România a înregistrat valoarea de 59,7 puncte, în creștere cu 4,2 puncte față de luna anterioară. Majorarea s-a datorat ambelor sale componente. Astfel, indicatorul condițiilor curente a fost de 68,3, valoare în creștere cu 6,3 puncte, iar indicatorul anticipațiilor a crescut cu 3,3 puncte la valoarea de 55,5 puncte", se spune în comunicat.

În ceea ce privește cursul de schimb euro/leu, valorile mediane ale anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni a consemnat un curs anticipat de 4,4500 (față de 4,4600 în luna anterioara), iar pentru orizontul de 12 luni de 4,4550 (față de 4,4500 în exercițiul anterior).

Rata anticipată a inflației pentru orizontul de 12 luni (aprilie 2017/aprilie 2016) a înregistrat o valoare mediană de 1,50% (valoare în creștere cu 0,50 puncte procentuale față de exercițiul anterior).

"De remarcat faptul că 73% dintre participanți anticipează majorarea ratelor de dobândă pentru scadențele scurte (ROBOR 3M), iar 85% anticipeaza majorarea ratelor de dobândă pentru scadențele pe termen mediu (5 ani)", se mai arată în comunicat.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/74018_indicatorul_de_incredere_macroeconomica_a_crescut,_in_martie.html