Producatorul nipon de autovehicule Mitsubishi Motors a recunoscut miercuri ca a falsificat datele privind eficienta energetica la mini vehiculele sale, ceea ce afecteaza 625.000 de autoturisme de acest tip vandute in Japonia, relateaza agentia EFE.
Mitsubishi a manipulat testele de consum de combustibil astfel încât rezultatele să reflecte o eficiență energetică mai bună decât în realitate, a explicat președintele companiei, Tetsuro Aikawa, într-o conferință de presă. Falsificarea probelor s-a realizat prin modificarea presiunii aerului din anvelope, ceea ce s-a reflectat în datele privind consumul de combustibil furnizate de companie autorităților nipone pentru patru modele de mini vehicule (cu motoare mai mici de 660 centimetri cubi) comercializate în Japonia. Manipularea a vizat 157.000 autoturisme modelele ek Wagon și ek Space produse de Mitsubishi după 2013 și alte 468.000 de unități Dayz și Dayz Roox, ambele produse împreună și comercializate de Nissan Motor. Mitsubishi a descoperit că datele erau false în urma derulării unei anchete interne, ale cărei rezultate au fost transmise autorităților nipone, a anunțat președintele companiei într-o conferință de presă ce a avut loc la sediul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Turismului. "Continuăm să cercetăm ce s-a întâmplat și cine sunt vinovații", a spus Aikawa, care a anunțat, de asemenea, că va fi înființată și o comisie independentă de investigații. Șeful Mitsubishi a adăugat că s-a luat decizia opririi producției și comercializării tuturor modelelor menționate și a cerut "scuze sincere" consumatorilor afectați, cărora compania le va oferi compensații. De asemenea, el a subliniat că, "ținând cont de gravitatea cazului", compania va verifica datele privind consumul energetic și de la alte modele exportate, în cazul cărora testele variază în funcție de legislația națională. Acțiunile producătorului nipon de autovehicule Mitsubishi Motors au scăzut cu peste 15% la Bursa din Tokyo, după ce a anunțat o conferință de presă pe tema unor presupuse nereguli la testele privind emisiile poluante, aceasta fiind cea mai mare scădere începând din iulie 2004. Modelele de mini vehicule sunt foarte populare pe piața japoneză datorită costurilor reduse de întreținere, consumului mai eficient de combustibil și dimensiunilor reduse.
Sursa: Agerpress
http://www.banknews.ro/stire/73956_mitsubishi_a_falsificat_datele_privind_eficienta_energetica_la_625000_de_mini_vehicule.html