BankNews.ro - The Business Republic

Scandalul emisiilor se extinde la Mitsubishi si Nissan
Economie | Data Publicarii: 20-04-2016

Producatorul auto nipon Mitsubishi a admis ca a manipulat datele privind emisiile cand a pus presiune asupra anvelopelor, in timpul testelor, pentru ca modelele sa arate mai eficiente din punct de vedere al consumului, transmit Bloomberg si Kyodo.

Datele au fost descoperite în timpul unei investigații interne a companiei și au fost raportate Ministerului Transporturilor de la Tokyo.

Conform declarației companiei, manipularea implică 625.000 de mașini, inclusiv cele furnizate producătorului auto nipon Nissan Motor. Problema a fost descoperită de Nissan și cele două companii discută nivelul compensațiilor.

Renault și Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deține 44,3% din acțiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acțiunile Renault.

În septembrie 2015, Agenția pentru Protecția Mediului din SUA (EPA) a acuzat VW că a instalat un soft care permitea mașinilor să îndeplinească standardele referitoare la poluare în timpul testelor, dar nu și în timpul operațiunilor normale. VW a recunoscut că a utilizat softul care a permis ca nivelul emisiilor unui număr de 580.000 de vehicule diesel fabricate din 2009 să fie de 40 de ori mai ridicat decât cel permis, conform standardelor legale din SUA.

Departamentul Justiției din SUA a cerut în ianuarie despăgubiri VW, de până la 46 miliarde de dolari, pentru încălcarea reglementărilor de mediu, iar compania germană se confruntă cu peste 50 de procese civile legate de depășirea nivelului emisiilor. Săptămâna trecută, un juriu federal a stabilit pentru 21 aprilie termenul limită pentru ca VW să repare vehiculele afectate.

Volkswagen face obiectul unor investigații în mai multe țări, după ce a recunoscut că, în perioada 2005 — 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/73946_scandalul_emisiilor_se_extinde_la_mitsubishi_si_nissan.html