BankNews.ro - The Business Republic

CEC se privatizeaza fara entuziasm
| Data Publicarii: 27-11-2006

Pana la sfirsitul anului vom afla noul proprietar al Casei de Economii si Consemnatiuni, titreaza Cotidianul. Favorita este National Bank of Greece, pentru ca OTP pare dezinteresata. Ministrul Finantelor, Sebastian Vladescu, da ca sigura incheierea privatizarii Casei de Economii si Consemnatiuni pina la sfirsitul anului in curs. Romania va intra in Uniunea Europeana fara nici o banca cu capital de stat, cea mai veche banca din Romania, care a implinit 124 de ani zilele trecute, urmind sa intre cel mai probabil in proprietatea grecilor de la National Bank of Greece (NBG).

Pina la sfirsitul anuluit

Potrivit sefului Finantelor, forma finala a contractului de privatizare este pe cale de avizare, va fi adoptata de Guvern si remisa competitorilor in urmatoarele zile. Cei doi concurenti ramasi in cursa pentru CEC, ungurii de la OTP si grecii de la NBG, vor avea opt zile la dispozitie sa transmita cererile de oferta imbunatatite. Surse apropiate procesului de privatizare spun insa ca, daca nici miercurea aceasta contractul de privatizare nu va intra in dezbaterea Executivului, atunci este improbabil ca procesul sa se-ncheie pina la sfirsitul lunii decembrie.

Statul, unicul actionar al CEC, a decis sa vinda 69,9% din actiuni, pachet in care este inclusa si cota de 9,9% care, potrivit legii, revine Fondului Proprietatea, a carei contravaloare va fi transferata Fondului dupa vinzare. La finele lunii septembrie, CEC avea o cota de piata in functie de active de 4%.

OTP cumpara banci prin Ucraina

In jurul privatizarii CEC domneste o atmosfera de dezinteres, cel putin la nivel declarativ. OTP a incheiat recent tranzactia de cumparare a Raiffeisen Bank Ucraina. Banca ungara a transferat pretul de achizitie de 650 de milioane de euro vinzatorilor Raiffeisen International Bank-Holding AG, impreuna cu Raiffeisen Zentralbank Österreich AG - se arata intr-un comunicat al OTP. Directorul general adjunct al OTP Bank a apreciat, de curind, ca sansele bancii ungare de a prelua Casa de Economii si Consemnatiuni (CEC) sint minime. "Ma indoiesc de faptul ca banca va fi vinduta noua sau altui cumparator, deoarece exista o mare discrepanta intre valoarea reala si cea estimata a bancii", a declarat si presedintele bancii OTP, Sandor Csanyi. Nici din partea celuilalt competitor, National Bank of Greece, care apare ca favorit in contextul dat la cumpararea CEC, nu apar informatii entuziaste.

S-ar putea totusi sa nu se vinda

In pofida atmosferei "discrete" in care se deruleaza ultimele etape din vinzarea CEC, nu sint excluse surprizele. Declaratiile de genul celor facute de presedintele OTP sint "normale", in perioada de dinaintea transmiterii ofertelor financiare imbunatatite, iar scopul este unul singur, presiuni in sensul scaderii pretului, considera specialistii. Pe de alta parte, autoritatile si-au rezervat posibilitatea de a intrerupe oricind si fara explicatii procesul de vinzare, pretul oferit de competitori fiind esential in luarea unei decizii.

Sumele vehiculate, in jurul a 500-650 de milioane de euro, sint considerate mici, din perspectiva cotei de piata pe care o poate acapara CEC, si mari, de catre cei care iau in calcul fondurile necesare pentru continuarea modernizarii  bancii. In fine, in ultimele luni s-a conturat chiar un curent de opinie potrivit caruia privatizarea CEC ar trebui aminata sine die, sau, daca aceasta are loc, capitalul autohton sa joace un rol mai important.

Cotidianul

http://www.banknews.ro/stire/7362