Ikea vrea sa inceapa in urmatoarele saptamani constructia la primul sau magazin din Serbia, dupa sapte ani de intarzieri cauzate de procedurile birocratice, a anuntat, miercuri, Vladislav Lalic, directorul pentru Europa de Sud-Est al celui mai mare distribuitor mondial de mobila, transmite Reuters.
Serbia, care a demarat recent negocierile de aderare la Uniunea Europeană, a modificat în ultimii ani o serie de legi pentru a îmbunătăți climatul de afaceri și a acordat subvenții investitorilor, pentru a stimula creșterea economiei și a combate șomajului, care a urcat la 17,3%.
Dar Ikea, care ar urma să creeze 300 de locuri de muncă și să investească 70 milioane de euro în Serbia, s-a confruntat cu obstacole birocratice, înainte de a obține anul trecut permisul de construcție. Vladislav Lalic, directorul pentru Europa de Sud-Est al Ikea, s-a plâns că au existat numeroase probleme legate de "ineficiența masivă a procedurilor administrative".
Magazinul Ikea va fi finalizat până la începutul anului viitor într-o suburbie a capitalei Belgrad, a anunțat Lalic.
Economia Serbiei a crescut anul trecut cu 0,8%, iar Guvernul se așteaptă la un avans de 1,8% în acest an
În anul financiar încheiat la 31 august 2015, veniturile Ikea au urcat cu 11,5%, la 32,7 miliarde de euro, în timp ce profitul net s-a situat la 3,5 miliarde de euro.
Ikea Group, care operează majoritatea centrelor Ikea pe plan global, are ca obiectiv vânzări anuale de 50 miliarde de euro până în 2020, prin extinderea rețelei de magazine, a ofertelor online și lansarea de noi colecții. De asemenea, marile piețe emergente, inclusiv India, ar urma să fie o sursă importantă de majorare a veniturilor grupului suedez.
Retailerul, ale cărui vânzări sunt considerate un barometru al consumului mondial, are 315 de magazine în 28 de țări, cele mai mari piețe ale sale fiind Germania, SUA și Franța.
Magazinul Ikea din România a fost al 253-lea deschis în a 35-a țară, pe 21 martie 2007. Până în luna martie 2010, a fost operat în sistem de franciză locală, iar după aceea Ikea România a devenit parte din Ikea Group.
Sursa: Agerpress