BankNews.ro - The Business Republic

Havrilet (ANRE): Vom propune FMI o liberalizare timpurie a pietei gazelor
Economie | Data Publicarii: 07-03-2016

Autoritatea Nationala de Reglementare in domeniul Energiei (ANRE) va propune Fondului Monetar International (FMI) o liberalizare timpurie a pietei gazelor pentru consumatorii casnici, avand in vedere ca preturile pe pietele internationale au scazut foarte mult, a declarat, luni, Niculae Havrilet, presedintele ANRE, in cadrul Energy Business Summit.

"Vom analiza, împreună cu FMI și Banca Mondială, stadiul liberalizării pieței gazelor și vom propune o liberalizare timpurie, având în vedere că prețul gazelor pentru consumatorii casnici de pe piețele internaționale și de pe bursa internă este mai mic decât cel preconizat de noi", a spus Havrileț.

În toamna anului trecut, președintele ANRE estima o scădere a prețului de producție a gazelor naturale cu 10% până la 1 iulie 2016. Totodată, calendarul de liberalizare prevede o creștere cu 6 lei pe MWh pentru prețul gazelor plătit de consumatorii casnici începând cu această vară.

În prezent, prețul de achiziție a gazelor naturale din producție internă pentru consumatorii casnici și pentru termocentralele care livrează agent termic consumatorilor casnici este de 60 de lei pe MWh.

O misiune a Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de noul șef al instituției pentru România, Reza Baqir, efectuează o vizită în România în perioada 2 — 15 martie 2016, pentru evaluarea anuală a economiei românești, se arată într-un comunicat al reprezentantului regional al FMI pentru România și Bulgaria, Guillermo Tolosa.

'Misiunea FMI condusă de Reza Baqir, se va afla la București în perioada 2 — 15 martie, pentru a realiza evaluarea anuală a economiei românești, în cadrul consultărilor pe Articolul IV', se menționează în comunicat.

Membrii misiunii FMI vor avea întâlniri cu reprezentanți ai autorităților române, ai partidelor politice, cu sindicate, asociații de business, cu reprezentanți ai mediului academic și ai sistemului bancar.

Consultările periodice prevăzute de Articolul IV din Statutul Fondului constituie un exercițiu de supraveghere care este obligatoriu pentru toate statele membre. Scopul consultărilor în baza Articolului IV este examinarea situației financiare și economice la nivel național și formularea unor recomandări generale referitoare la politicile monetare, politicile financiare și economice de urmat pentru asigurarea stabilității și a unei evoluții pozitive la nivelul economiei.

În prezent, România nu are în derulare un acord cu Fondul Monetar Internațional.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/73279_havrilet_anre_vom_propune_fmi_o_liberalizare_timpurie_a_pietei_gazelor.html