BankNews.ro - The Business Republic

Alianta Renault-Nissan a fost al patrulea constructor auto mondial in 2015
Economie | Data Publicarii: 05-02-2016

Alianta Renault-Nissan a vandut anul trecut un numar de 8,528 milioane vehicule la nivel mondial, in crestere cu aproape un procent comparativ cu 2014, in conditiile in care vanzarile record de pe pietele din SUA, China si Europa au compensat scaderile inregistrate pe pietele din Rusia si Brazilia, informeaza Reuters.

Grație vânzărilor combinate realizate de Renault, Nissan și constructorul rus AvtoVAZ, alianța Renault-Nissan a rămas și în 2015 al patrulea constructor auto mondial, în urma Toyota, Volkswagen și General Motors, fiind responsabilă pentru 10% din autovehicule vândute la nivel mondial.

Vânzările constructorului auto japonez Nissan au reprezentat 63,5% din vânzările totale ale alianței cu 5,4 milioane autoturisme și utilitare, în creștere cu 2,1%. Producătorul nipon este foarte prezent pe piețele din SUA, unde Renault este absent, și China, unde grupul francez a inaugurat abia luni prima sa uzină de producție.

Vânzările Renault Group, al treilea mare constructor auto din Europa, au atins un nivel record de 2,801 milioane vehicule în 2015, ceea ce reprezintă o creștere de 3,3% comparativ cu 2014. Vânzările de autovehicule marca Dacia au atins și ele o cifră record de 550.920 unități, în creștere cu 7,7% în ritm anual.

În schimb, vânzările slabe realizate de constructorul rus AvtoVAZ, preluat de Renault-Nissan în 2014, au tras în jos rezultatele grupului. Piața auto din Rusia s-a contractat cu 35% anul trecut astfel că vânzările AvtoVAZ, producătorul autoturismelor marca Lada, s-au redus cu 31% până la 305.491 unități.

Pe de altă parte, Renault-Nissan a comercializat anul trecut 85.000 de vehicule electrice, jumătate din numărul total de autovehicule electrice vândute la nivel mondial, în creștere cu peste 2,5% comparativ cu 2014. Vânzările de automobile electrice Nissan Leaf au scăzut cu 9,8% anul trecut, însă acest lucru a fost compensat de o creștere de 45% a vânzările de automobile electrice marca Renault, incluzând modelele Zoe și Kangoo Z.E. van.

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piața auto europeană.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/72836_alianta_renault-nissan_a_fost_al_patrulea_constructor_auto_mondial_in_2015.html