BankNews.ro - The Business Republic

Tanase (Romconserv): Contractele cu OTR-urile nu au putut fi negociate
Economie | Data Publicarii: 05-02-2016

Contractul pe care noi l-am semnat cu Organizatiile de Transfer de Responsabilitate (OTR) nu era negociabil si ne-am facut datoria la fiecare 25 ale lunii, a declarat, joi, Aurel Tanase, presedintele Romconserv - afiliat la Pro Agro, prin Prodcom, intr-o conferinta de presa.

'Aceste OTR-uri sunt niște societăți licențiate de o comisie a Ministerului Mediului, deci la noi a ajuns un contract pe care nu l-am putut negocia. Pur și simplu, am semnat și am ștampilat. Ne-am făcut datoria, la fiecare 25 ale lunii. Noi punem pe piață 35.000 de tone de deșeuri pe an. Suntem sectorul cel mai dezavantajat, pentru că vehiculăm produse ieftine. Sunt situații care apar de-a dreptul de neimaginat. O fabrică ce are 26% din cota de piață trebuie să plătească, numai pe luna noiembrie și decembrie, în noile condiții, 1,2 milioane de lei. Nu are profit cât ar trebui să plătească, de fapt', a afirmat Tănase.

La rândul să, Dorin Cojocaru, președintele Asociației Patronale Română din Industria Laptelui (APRIL), a solicitat autorităților competente deschiderea unei anchete la Ministerul Mediului pentru favorizarea infractorului, făcând referire la obligațiile nerespectate de către OTR-uri.

"Solicităm deschiderea unei anchete la Ministerul Mediului, pentru că vorbim aici de favorizarea infractorului. Ne pune pe noi în situația ca aceste penalități aberante să le împingem către consumatori, către hypermarketuri sau către fermieri. Ce avem de făcut în situația asta? Nimeni nu va veni cu bani de acasă pentru costuri de producție mărite. Rugăm Guvernul să fie deschis la dialog și să nu mai treacă legi pe sub masă fără să aibă dialog cu industria. Impactul în prețul laptelui va fi violent mai ales la produsele ieftine", a spus Cojocaru.

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristina Pașca Palmer, a declarat, miercuri, după ședința săptămânală de Guvern, referitor la scandalul reciclării ambalajelor, că va avea loc o întâlnire tehnică între ministere și discuții cu producătorii în vederea identificării unor soluții pe acest subiect.

"Este un subiect destul de complex și cu foarte multe implicații legale, care cred că a fost câteodată incorect reflectat în spațiul public. Practic, în clipa de față, suntem în situația în care termenul până la care trebuiau depuse declarațiile la Administrația Fondului de Mediu a fost până pe 25 ianuarie. Din informațiile pe care le am, 20.000 de contribuabili (...) și-au depus declarațiile. S-au colectat peste 130 milioane de lei la Fondul de Mediu, față de 8 milioane (de lei — n.r.) de anul trecut, deci lucrurile merg înainte. Noi, împreună cu alte ministere, suntem într-o analiză, așteptăm ca toată lumea să depună declarațiile și, atunci, să vedem o analiză de impact pentru felul în care, eventual, anumite firme, în special cele din industria alimentară, ar putea să fie afectate. În această după-amiază este o întâlnire tehnică între ministere și urmează apoi să discutăm și cu producătorii, să vedem dacă se pot identifica soluții punctuale pe acest subiect", a precizat Palmer, la Palatul Victoria, întrebată fiind în legătură cu scandalul ambalajelor.

Patronatele și sindicatele din industria alimentară au solicitat, în data de 25 ianuarie, suspendarea obligației de plată a contribuției privind reciclarea ambalajelor până la crearea unui cadru legislativ "transparent, echitabil și controlabil" pentru toți actorii din lanțul de reciclare, solicitând la unison demiterea ministrului Mediului pentru proasta gestionare a sistemului de colectare și reciclare și lipsa de control a autorităților.

Reprezentanții industriei de conserve din România și cei din piața laptelui au afirmat că plata taxei de reciclare de 2 lei/kilogramul de ambalaj va aduce falimentul multor fabrici de profil și disponibilizarea a peste jumătate dintre angajați din aceste sectoare, toate aceste costuri urmând să fie plătite din buzunarele consumatorilor.

Ministerul Mediului preciza, pe 21 ianuarie, într-un comunicat de presă, că intenția autorităților din domeniu nu este de a aplica penalități pentru fiecare kilogram de deșeu nereciclat, ci de a impulsiona un sistem funcțional de management al deșeurilor de ambalaje care să nu plaseze România în nefericita situație a unui infringement pe această temă, caz în care penalitățile europene ajung și la 200.000 euro pe zi.

Sursa: Agerpress

http://www.banknews.ro/stire/72817_tanase_romconserv_contractele_cu_otr-urile_nu_au_putut_fi_negociate.html