Emisiunea de obligatiuni lansata de Banca Comerciala Romana (BCR) a fost suprasubscrisa, banca atragand 242,8 milioane lei (69,181 milioane euro) in cadrul unei oferte derulate, in perioada 8-21 noiembrie, pe piata interna de capital prin intermediul Bursei de Valori Bucuresti, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. In cursul perioadei de subscriere, investitorii au achizitionat 2.428.278 obligatiuni, gradul de suprasubscriere fiind de 21,41%. Din totalul obligatiunilor subscrise 98,73% din obligatiuni au fost subscrise de investitorii mari iar 1,27% din obligatiuni de investitorii retail.
Conform prevederilor prospectului de oferta publica aprobat de CNVM prin Decizia nr. 3292/26.10.2006, Emitentul a hotarat suplimentarea numarului de obligatiuni oferite, pana la concurenta numarului de obligatiuni subscrise.
"Consideram emisiunea un succes, inclusiv pentru ca a introdus in piata un produs de care aceasta are nevoie si pentru ca a stabilit un standard din punctul de vedere al maturitatii, volumului, lichiditatii, precum si al costurilor si dobanzilor. Cred ca va fi foarte greu ca o alta banca romaneasca sa atraga, in perioada imediat urmatoare, o astfel de finantare cu dobanda anuala fixa de 7,25% si fara alte comisioane. In acelasi timp, sunt surprins de faptul ca multe dintre fondurile de investitii si societatile de brokeraj, care au solicitat in permanenta instrumente noi de plasament si instrumente cu venit fix, nu au reusit sa vanda in volume semnificative nici catre investitorii institutionali prezenti pe piata romaneasca si nici celor individuali. Si din acest punct de vedere, consideram ca am realizat o tranzactie de succes care, in mod normal, ar trebui sa contribuie efectiv la dezvoltarea Bursei de Valori Bucuresti si, in general, a pietei de capital din Romania", a declarat Dan Bunea, vicepresedinte executiv al BCR.
Din punct de vedere al distributiei dupa tipul investitorilor un procentaj de 98,63% au fost subscrise de catre investitori persoane juridice in timp ce 1,37% au fost subscrise de investitori persoane fizice.
Din punct de vedere al tipului de investitori, 56,9% din volumul subscrierii a fost realizat de catre societati bancare rezidente si nerezidente, 32,9% din volumul subscrierii a fost realizat de catre societatile de asigurari, iar 5,6% de catre fonduri de investitii.
Oferta a generat interes ridicat in randul investitorilor nerezidenti care au subscris aproximativ 2/3 (66,46%) din totalul obligatiunilor.
"Urmeaza sa analizam in detaliu experienta obtinuta in urma realizarii acestei emisiuni dar avand in vedere costurile extrem de ridicate ale pietei de capital din Romania, precum si ceea ce ar putea sa insemne o oarecare lipsa de interes a operatorilor locali ori o lipsa de performanta a capacitatilor de vanzare ale acestora este foarte probabil ca vom continua sa structuram si sa emitem astfel de instrumente de plasament, urmand insa ca emiterea sa o facem pe piata internationala" a precizat Bunea.
Principalele elemente caracteristice ale emisiunii de obligatiuni sunt :
-valoarea nominala a unei obligatiuni este de 100 RON,
-dobanda fixa, de 7,25% pe an, platibila semestrial,
-maturitate: 3 ani (28.11.2009).
Intermediarul acestei emisiuni este BCR Securities. BCR intentioneaza listarea acestor obligatiuni la Bursa de Valori Bucuresti.
Redactia BankNews.ro