BankNews.ro - The Business Republic

Comisia Europeană a aprobat planul de restructurare pentru Piraeus şi NBG
Finante-Banci | Data Publicarii: 24-07-2014

Comisia Europeană (CE) a decis că măsurile de restructurare aplicate băncilor greceşti Piraeus Bank şi National Bank of Greece (NBG) de către guvernul elen în timpul crizei respectă normele Uniunii Europene referitoare la legislaţia comunitară privind ajutoarele de stat şi cele referitoare la competitivitatea din sectorul bancar. Piraeus Bank şi NBG au fost salvate de mai multe ori începând cu 2008 de guvernul elen şi de fondul pentru stabilitate financiară al Greciei, fapt care a determinat CE să deschidă anchete cu privire la măsura în care ajutorul de stat a oferit celor două instituţii avantaje în faţa competitorilor, scrie The Wall Street Journal.

în ambele cazuri CE a decis că ajutorul de stat nu a denaturat în mod nejustificat piaţa unică a Uniunii Europene (UE) şi nu a creat un hazard moral excesiv deoarece dificultăţile băncilor au fost din cauza datoriilor din zona euro şi a recesiunii ulterioare, şi nu din cauza asumării de riscuri excesive. în România, NBG este acţionar majoritar la Banca Românească, iar în afara activităţilor bancare specifice, grupul elen este implicat şi în alte domenii financiare.  Piraeus Bank este prezent pe piaţa locală din 2000 şi are 140 de unităţi. în 2012, Piraeus Bank România avea aproape 1.600 de angajaţi. 

SURSA: ZF.

http://www.banknews.ro/stire/72397_comisia_europeană_a_aprobat_planul_de_restructurare_pentru_piraeus_şi_nbg.html