Creditorii internaţionali FMI, BCE şi
Comisia Europeană consideră că economia Greciei are nevoie de un al treilea
bailout după ce primele două, cele mai costisitoare din Europa şi însoţite de
măsuri draconice de austeritate, au ţinut economia elenă în cea mai lungă
recesine din istoria ţării şi au adus rata şomajului la cel mai ridicat nivel
din UE, de peste 25%.
Cel de-al treilea bailout ar putea aduce
noi măsuri de austeritate, dar guvernul de la Atena refuză o astfel de posibilitate şi dă asigurări că economia îşi
revine, scrie Bloomberg.
Preşedintele Băncii Central Europene Mario
Draghi a avertizat că ritmul revenirii economiei elene încetineşte, iar un
oficial al Uniunii Europene a spus că Grecia va avea nevoie de ajutor
suplimentar întrucât guvernul elen încă se confruntă cu deficit de finanţare,
nu poate conta pe sprijinul financiar al pieţelor şi se îndepărtează de
angajamentul său de a reforma economia.
îngrijorările creditorilor internaţionali
au fost subliniate de avertismentul lui Draghi potrivit căruia Grecia nu ar
trebui să creadă că reformele au fost îndeplinite.
Troika creditorilor internaţionali vrea ca
Grecia să se concentreze mai degrabă pe reforme economice şi nu pe legăturile
fragile şi incerte pe care le are cu pieţele, în condiţiile în care economia
elenă va ajunge la un deficit de finanţare de aproape 12 miliarde de euro în
2015, înainte de a lua în considerare fondurile strânse din posibilele vânzări
de obligaţiuni.
Pentru a evita un alt program de salvare,
guvernul de la Atenta intenţionează să vândă obligaţiuni cu scadenţă pe trei
ani în valoare de aproape trei miliarde de euro. De asemenea, reprezentanţii
ministerului grec de finanţe au spus că deficitul de finanţare poate fi
acoperit printr-o gestionare mai bună a finanţelor publice şi prin împrumuturi
chibzuite pe pieţele internaţionale de capital.
Austeritatea şi neîncrederea populaţiei în
politicienii de la putere au adus un capital electoral substanţial partidelor
de la extremele spectrului politic şi formaţiunilor extremiste precum SYRIZA şi
Golden Dawn, un partid neonazist. Ambele cer ieşirea Greciei din zona euro.
în aceste condiţii, Atena anticipează
creştere economică anul acesta şi accelerare în 2015 antrenate de un boom în
turism, de reimplementarea proiectelor de infrastructură finanţate de UE care
au fost blocate de disputele cu contractorii şi de împrumuturile contractate de
la băncile recent capitalizate, notează Financial Times.
SURSA: ZF.
http://www.banknews.ro/stire/72332_creditorii_internaţionali_vor_să_împingă_grecia_spre_al_treilea_bailout.html