România este codaşă în Uniunea Europeană la
capitolul asigurări, pentru că atât firmele cât şi persoanele fizice investesc
foarte puţin la acest capitol, rezultă din raportul pe 2013 al Autorităţii de
Supraveghere Financiară (ASF).
"Dincolo de faptul că România se află
pe ultimele poziţii între ţările Uniunii Europene în ceea ce priveşte gradul de
penetrare a asigurărilor, este de notat tendinţa de scădere pe care acest
indicator a avut-o în perioada 2008-2011", se arată în raportul anual al
ASF.
Această tendinţă descendentă a fost însă
comună mai multor state europene, fiind în egală măsură rezultatul mediului
economic intern şi situaţiei financiare internaţionale. în anul 2012, gradul de
penetrare a asigurărilor a stagnat în jurul valorii de 1,41%, în timp ce pentru
anul 2013 s-a consemnat din nou o scădere, până la valoarea de 1,29%.
România are una dintre cele mai scăzute
valori din Uniunea Europeană a densităţii asigurărilor (raportul dintre volumul
de prime brute subscrise şi numărul de locuitori). La fel ca la gradul de
penetrare al asigurărilor în Produsul Intern Brut (PIB), se constată o evoluţie
negativă pentru perioada 2008-2012, nu doar pentru România, ci pentru
majoritatea statelor membre.
România este singura ţară pentru care în
cursul anului 2012 primele brute subscrise au fost în medie mai puţin de 100
euro/locuitor. în 2013, valoarea acestui indicator a coborât la 91,83
euro/locuitor.
SURSA: Capital.
http://www.banknews.ro/stire/72248_românia,_singura_ţară_ue_cu_asigurări_sub_100_eurolocuitor.html