BankNews.ro - The Business Republic

Banco Popular a preluat operaţiunile de retail banking din Spania ale Citibank
Finante-Banci | Data Publicarii: 25-06-2014

Grupul spaniol Banco Popular a achiziţionat divizia de carduri bancare şi operaţiunile de retail banking din Spania ale Citibank, valoarea tranzacţiei nefiind dată publicităţii, transmite Reuters.

în aprilie, Banco Popular şi Citi anunţau că negociază vânzarea acestei divizii, care cuprinde 45 de sucursale, în condiţiile în care băncile străine nu au reuşit să concureze cu cele locale, pe fondul dificultăţilor cu care s-a confruntat economia spaniolă.

Popular a anunţat că tranzacţia se va încheia după obţinerea aprobărilor autorităţilor de reglementare.

Şi Alpha Bank, al patrulea grup bancar din Grecia, a anunţat în 13 iunie că a ajuns la un acord pentru preluarea operaţiunilor de retail banking din Grecia ale Citibank pentru un preţ de două milioane de euro.

'Potrivit acordului, operaţiunile achiziţionate includ divizia Citi de administrare a averilor care gestionează active în valoare de 2,1 miliarde de euro, precum şi o reţea de 20 de oficii care deservesc 480.000 de clienţi', a informat Alpha Bank. în urma acestei achiziţii, aproximativ 730 de angajaţi de la divizia de retail a Citi vor fi transferaţi către Alpha Bank.

în România, Raiffeisen Bank a achiziţionat anul trecut divizia destinată persoanelor fizice a Citibank Europe.

SURSA: Economica.

http://www.banknews.ro/stire/72184_banco_popular_a_preluat_operaţiunile_de_retail_banking_din_spania_ale_citibank.html