Experţii Băncii Naţionale a României vor
lucra împreună cu cei europeni pentru a stabili calea pe care o va urma România
către Uniune Bancară, având în vedere că nu există nicio experienţă în acest
sens, a declarat marţi viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu, în cadrul unei
conferinţe de profil.
Potrivit sursei citate, această cale va fi
urmată, ulterior, şi de alte ţări care vor intra în acest mecanism.
'Nu există nicio experienţă în acest sens,
în nicio ţară europeană, nici la Banca Centrală Europeană, de aceea, fiind
primul caz, lucrăm împreună cu BCE. A existat o consultare instituţională şi a
existat şi o consultare personală între guvernator şi preşedintele Draghi
(Mario Draghi, preşedintele BCE - n.r.) în care s-a stabilit că este foarte
bine ca, în loc de o comunicare formală între cele două instituţii, să lucrăm
împreună pentru a descoperi o cale pe care apoi sperăm, şi speră şi BCE, să
meargă şi alte ţări din afara zonei euro care, ca şi noi, sunt obligate prin
tratatul de aderare să adopte euro şi implicit, să intre în Uniunea Bancară', a
explicat Bogdan Olteau.
El a mai spus că decizia a fost deja luată
de factorul politic, iar BNR va fi responsabilă cu procesul de integrare.
'Decizia (de aderare la Uniunea Bancară -
n.r.) a fost luată şi anunţată de către cei care aveau prerogativele să o facă.
Noi, Banca Naţională, suntem într-o foarte mare măsură responsabili de
transpunerea acestei decizii în realitate. Paşii presupuşi nu sunt simpli: pe
de o parte avem evaluarea activelor băncilor care este în curs de derulare, iar
pe de altă parte o reformă instituţională legislativă extrem de complexă care
presupune un transfer de suveranitate din România înspre acea parte a Uniunii
Europene care decide să fie parte a Uniunii Bancare, o nouă zonă euro-plus.
Foarte onorant pentru România este că, probabil, iniţial zona euro-plus va fi
formată din zona euro şi România. Este posibil ca ulterior să se alăture şi alte
ţări din afara zonei euro. Deocamdată suntem singurii care şi-au manifestat
această intenţie de a adera la Uniunea Bancară atât de rapid', a explicate
Olteanu.
Oficialul BNR a adăugat că România trebuie
să transforme întreaga legislaţie bancară, astfel încât prerogativele
respective să poată reveni structurilor europene în măsura în care legislaţia
europeană o prevede.
SURSA: Economica.
http://www.banknews.ro/stire/72163_zona_euro-plus_va_fi_formată_din_zona_euro_şi_românia.html