Anul trecut, volumul investiţiilor străine
directe în România care au avut ca sursă Statele Unite ale Americii a fost egal
cu cel al investiţiilor din paradisurile fiscale. China nici nu apare în
statistică.
Volumul investiţiilor străine directe
directe ale companiilor din Statele Unite ale Americii în România s-a cifrat la
aproximativ 100 de milioane de euro, în anul 2013, potrivit ultimelor date
publicate de serviciul european de statistică, Eurostat.
Dacă ne raportăm la investiţiile directe
făcute de americani în ţările de lângă noi, situaţia este mai bună decât în
Bulgaria (nici nu apare în statistică, suma fiind mai mică de 50 de milioane de
euro) sau în Ungaria, unde soldul este negativ: în 2013 Ungaria este trecută în
statistici cu minus 0,6 miliarde de dolari la investiţii străine directe din
SUA, ceea ce înseamnă dezinvestire, adică bani scoşi de americani din ţara
vecină. Faţă de Polonia însă, care contabilizează 500 de milioane de euro,
situaţia este mult mai proastă.
în Cehia, investiţiile străine directe din
Statele Unite au consemnat 200 de milioane de euro în 2013, iar Slovacia nu
apare în statistică, din acelaşi motiv ca şi Bulgaria.
Pentru România, volumul investiţiilor
străine directe americane, de 100 de milioane de euro, este egal cu cel al
firmelor înregistrate în paradisurile fiscale. China, ţară de care se leagă
speranţele autorităţilor române din ultimul timp, încă nu contează în
statistica investiţiilor străine directe în România: au fost de sub 50 de
milioane de euro, în 2013. Cel mai mare investitor străin din altă zonă decăt
Uniunea Europeană a fost, în 2013, Elveţia, de unde au venit, sub formă de
investiţii străine directe, 900 de milioane de euro, net.
Continuarea, pe Economica.