Ion Ţiriac poate deveni cel mai bogat
român, după vânzarea pachetului de acţiuni pe care îl mai are la UniCredit
Ţiriac Bank, fosta Bancă „Ion Ţiriac”. Banca Comercială "Ion Ţiriac"
(BCIT) a fost cea dintâi bancă privată din România post decembristă, înfiinţată
chiar în 1990.
UniCredit îi va plăti lui Ion Ţiriac circa
700 de milioane de euro, pentru achiziţia pachetului de acţiuni deţinut de
acesta, potrivit Reuters, care citează cotidianul italian Il Messagero, într-o
tranzacţie care era aşteptată de piaţă.
înaintea tranzacţiei cu UniCredit, averea
lui Ion Ţiriac era estimată la 850
milioane de euro în Top Capital, care îl plasa pe locul al treilea în
clasamentul celor mai bogaţi români anul trecut. La sfârşitul anului trecut,
Ioan Niculae avea o avere estimată la 1,7 miliarde de euro, potrivit calculelor
Capital. Niculae era urmat de familia Dan Adamescu, cu 900 de milioane de euro.
Cu cele 700 de milioane de euro luate pe
44% din bancă, Ion Ţiriac ajunge la cel puţn 1,55 miliarde de euro, şi are
foarte mari şanse să devină cel mai bogat român. Pachetul de acţiuni la bancă a
fost luat şi până acum luat în calcul, dar preţul tranzacţiei conţine un bonus
ce ţine seamă şi de faptul că acţionarul majoritar obţine controlul aproape
total al băncii şi nu mai trebuie să dea socoteală altcuiva.
în plus, firmele de îngrăşăminte ale lui
Ion Niculae, liderul de anul trecut al Topului, sunt în pragul falimentului,
potrivit chiar declaraţiilor acestuia, care vrea să le închidă. Astel că
valoarea lor şi, respectiv, averea patronului lor va scădea suficient pentru a
lăsa loc unui noi campion pe podium.
De altfel, Ion Ţiriac a fost primul român
care a intrat în topul mondial al Forbes, în 2007, cu o avere estimată atunci
la 1,1 miliarde de dolari. Cifra îl plasa pe locul 840 în topul Forbes.
După
retragerea din tenis, Ion Ţiriac a început să facă bani antrenând mari
campioni: Guillermo Villas, Henri Lecomte, Boris Becker, Mary Joe Fernandez,
Anke Huber şi Goran Ivanisevici, după cum însuşi mărturiseşte într-o
autobiografie dată la AOAR /Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România).
Multora dintre aceştia Ţiriac le-a fost şi manager.
Ţiriac pune în fruntea listei celor pe care
i-a antrenat cu Ilie Năstase, partenerul cu care a jucat trei finale ale Cupei
Davis.
Continuarea, pe Economica.
http://www.banknews.ro/stire/72105_cum_a_creat_Ţiriac_banca_ce-l_poate_face_cel_mai_bogat_român.html