BankNews.ro - The Business Republic

Moody's a îmbunătăţit perspectiva de creştere economică a Greciei, în 2014
Finante-Banci | Data Publicarii: 20-06-2014

Agenţia de evaluare financiară Moody's a îmbunătăţit perspectiva de creştere a economiei Greciei în acest an, de la zero la 0,4%, şi a apreciat că obţinerea unui excedent bugetar primar de 711 milioane de euro în perioada ianuarie - mai 2014, faţă de ţinta de 208 milioane de euro reprezintă un element pozitiv pentru ratingul ţării, transmite site-ul ekathimerini.com.

De asemenea, Moody's a apreciat evoluţiile pozitive în privinţa finanţelor publice ale Greciei şi în creditarea pe plan local, îmbunătăţirea colectării taxelor şi ţinerea sub control a cheltuielilor publice.

Analiştii şi oficialii guvernamentali estimează că aceste aprecieri sunt un preludiu al revizuirii în creştere a ratingului suveran al Greciei.

Datele oficiale arată că finanţarea primită de instituţiile financiare elene de la BCE şi facilitatea de urgenţă a Băncii Centrale din Grecia (ELA) a scăzut cu 18,2% în mai, comparativ cu luna precedentă, ajungând la 50,7 miliarde de euro, ceea ce reprezintă, de asemenea, un element pozitiv pentru ratingul ţării, susţine agenţia de evaluare financiară.

Următoarea estimare privind economia Greciei va fi prezentată de Moody's la 1 august.

Este pentru prima dată în ultimii şase ani când Moody's estimează că investiţiile brute de capital vor avea o contribuţie pozitivă la creşterea economiei elene, în principal datorită majorării gradului de absorbţie al fondurilor europene şi reluării marilor proiecte de infrastructură.

în raportul de politică monetară publicat luna aceasta de Banca Centrală a Greciei (BoG) se arată că economia ţării va reveni pe creştere în 2014, dar implementarea reformelor trebuie să continue pentru ca ţara să capitalizeze progresele înregistrate până acum.

PIB-ul Greciei va creşte anul acesta cu aproximativ 0,5%, după recesiunea severă din 1997 - 2013, a prognozat BoG. Estimarea este în linie cu cea a Guvernului de la Atena şi a reprezentanţilor UE, BCE şi FMI, care se aşteaptă la un avans de 0,6% în 2014. BoG consideră că expansiunea economiei ar putea fi chiar mai ridicată dacă încrederea în perspectivele ţării continuă.

Continuarea, pe Economica.

http://www.banknews.ro/stire/72104_moodys_a_îmbunătăţit_perspectiva_de_creştere_economică_a_greciei,_în_2014.html