Suma despăgubirilor aferente dosarelor de daună soluţionate şi în curs de soluţionare deschise în urma accidentului rutier al autocarului cu turişti români produs în Muntenegru în iunie 2013 se ridică la peste 4,2 milioane euro, a anunţat marţi Omniasig Vienna Insurance Group.
Autocarul implicat în accident era asigurat de către Omniasig, printr-o poliţă de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) şi o poliţă de asigurare facultativă Casco.
în baza poliţei RCA, au fost deschise 47 dosare de daună pentru cei 45 de pasageri ai autocarului şi cei doi şoferi, precum şi un dosar pe Carte Verde pentru un cetăţean din Muntenegru.
Astfel, 40 de cazuri au fost deja soluţionate pe cale amiabilă, două sunt în curs de soluţionare pe aceeaşi cale, iar în cadrul dosarului de daună care avea ca obiect pretenţiile de despăgubire formulate de către familia şoferului vinovat de producerea accidentului, aceste pretenţii nu au fost acoperite de poliţa RCA.
"Sperăm ca şi celelalte patru cazuri să fie rezolvate pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu se va realiza, este probabil ca acestea să fie soluţionate de către instanţele de judecată competente, conform prevederilor legale în vigoare", se arată în comunicatul Omniasig.
Valoarea totală a despăgubirilor acordate pentru riscurile de deces şi de vătămare corporală în cele 42 de cazuri soluţionate pe cale amiabilă şi a dosarului deschis pentru vătămarea corporală a minorului muntenegrean se ridică la 4,15 milioane de euro.
Totodată, în baza poliţei CASCO, pentru acoperirile de asigurare a bagajelor, deces şi invaliditate permanentă, au fost plătite despăgubiri în valoare de 88.000 euro, conform limitelor individuale specificate în contractul de asigurare.
Continuarea, pe MEDIAFAX.
http://www.banknews.ro/stire/72061_ce_despăgubiri_a_plătit_omniasig_pentru_accidentul_din_muntenegru_de_anul_trecut.html