Instrucţiunile de aplicare a procedurii simplificate de
achiziţii în cadrul proiectelor implementate de beneficiari din mediul privat
au fost publicate azi de Ministerul Fondurilor Europene, informează un
comunicat al instituţiei.
“Prin această Instrucţiune vom oferi soluţii la cele mai
importante şi frecvente speţe pe care le întâmpină beneficiarii din mediul
privat în aplicarea procedurii simplificate de efectuare a achiziţiilor în
cadrul proiectelor. Aplicarea acestei proceduri este una dintre măsurile
adoptate în 2013 şi care are un impact major în buna derulare a proiectelor din
fonduri europene implementate de mediul privat. Vă reamintesc, datorită
simplificării acestei proceduri, beneficiarii privaţi care asigură din banii
lor peste 50% din suma necesară implementării proiectelor nu mai sunt obligaţi
să respecte reguli stricte, similare cu cele aplicate beneficiarilor publici.
Având în vedere importanţa acestei reglementări, îi invit pe beneficiarii
privaţi să profite din plin de etapa de consultare publică şi să ne transmită
eventualele sugestii de îmbunătăţire a proiectului de Instrucţiune”, a declarat
ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Din luna octombrie 2013, beneficiarii din mediul privat
aplică o procedură simplificată în cazul achiziţiilor de bunuri de peste 30.000
de euro, al celor de servicii cu o valoare cuprinsă în intervalul
30.000-207.000 de euro, respectiv al achiziţiilor de lucrări cu o valoare
cuprinsă în intervalul 100.000 – 5.186.000 de euro. Procedura simplificată este
reglementată de Ordinului de ministru nr. 1.120/2013, prin care a fost abrogat
Ordinul 1.050/2012.
SURSA: CAPITAL.
http://www.banknews.ro/stire/72047_mfe_oferă_instrucţiuni_pentru_simplificarea_achziţiilor_publice_ale_beneficiarilor_privaţi.html