Datele pe luna aprilie indică continuarea tendinţei de
revigorare a creditării, vizibilă pe parcursul primului trimestru, şi
apropierea de teritoriul pozitiv după un declin prelungit în ultimii ani de
criză. Guvernatorul BNR Mugur Isărescu şi-a exprimat recent speranţa că în vara
acestui an creditarea totală va reveni în teritoriul pozitiv.
Creditele acordate populaţiei şi companiilor au înregistrat
în aprilie o creştere uşoară comparativ cu martie, însă revirimentul nu a fost
suficient de puternic, astfel că în termeni anuali creditarea a rămas în
teritoriul negativ. în timp ce creditarea în monedă naţională a dat semne de
redresare, împrumuturile în valută îşi
continuă declinul. Practic, în ultimele luni s-a conturat tot mai
vizibil trendul de înlocuire a creditelor în valută cu finanţări în lei.
Creditul neguvernamental a înregistrat în aprilie o reducere
de 0,8% faţă de aceeaşi lună de anul trecut (-2% în termeni reali), în
condiţiile în care creditele în lei au urcat cu 6,1%, iar componenta în valută
a avut un declin de 5%. Faţă de martie creditarea totală a avut însă o creştere
de 0,2%. Re¬vi¬gorarea creditării în lei a fost stimulată de reducerea
dobânzilor, în urma ciclului de scădere a dobânzii-cheie, până la 3,5%.
SURSA: ZF.
http://www.banknews.ro/stire/71970_creditarea_se_apropie_timid_de_intrarea_în_teritoriul_pozitiv.html