Grupul bancar austriac Bank Austria, care administrează
toate operaţiunile grupului italian UniCredit din Europa Centrală şi de Est, a
anunţat marţi că în primul trimestru al acestui an a înregistrat un profit de
350 milioane de euro, cu 24,5% mai mult decât în perioada similară a anului
trecut, pe fondul scăderii provizioanelor, transmite Reuters.
'Un profit net de 350 de milioane de euro înseamnă că am
început cu bine anul 2014, într-un mediu care continuă să fie caracterizat de
dobânzi reduse şi o cerere limitată de credite', a informat directorul general
de la Bank Austria, Willibald Cernko, într-un comunicat. Cernko s-a declarat
optimist cu privire la perspectivele economice pentru restul anului 2014.
'Revenirea ar trebui să continue iar cererea de credit ar trebui să crească
dacă actualele tensiuni geopolitice vor fi rezolvate în mod paşnic', a precizat
Willibald Cernko.
în primele trei luni ale anului, provizioanele Bank Austria
au scăzut cu 22,6% până la 190 milioane euro, în condiţiile în care s-au redus
cu 28,5% până la 134 milioane de euro, graţie scăderii în mai multe ţări
printre care şi Bulgaria şi România.
Bank Austria, care a demarat procesul de vânzare a diviziei
din Ucraina, a informat că rămâne angajat faţă de această regiune în pofida
tensiunilor provocate de criza politică dintre Kiev şi Moscova din cauza
sprijinului rus pentru separatiştii din estul Ucrainei.
'Deşi sperăm că tensiunile politice din regiune vor fi
soluţionate în mod paşnic, ne considerăm în continuare un investitor strategic
pe termen lung în Europa Centrală şi de Est', a declarat responsabilul pentru
divizia CEE la Bank Austria, Gianni Franco Papa.
în România, banca UniCredit Ţiriac Bank este controlată de
UniCredit Bank Austria în parteneriat cu omul de afaceri Ion Ţiriac. UniCredit
Ţiriac Bank este una dintre principalele instituţii financiare, oferind
servicii şi produse pentru aproximativ 600.000 de clienţi activi, prin
intermediul a 188 sucursale.
SURSA: Economica.
http://www.banknews.ro/stire/71811_profitul_bank_austria_a_crescut_pe_fondul_scăderii_provizioanelor.html