Preturile terenurilor aflate de-a lungul cheiului Dambovitei variaza intre 600 euro si 2000 euro pe metro patrat, in functie de locatia mai centrala sau mai periferica, aflam din Banii Nostri. Apropierea fata de cheile unui rau poate conduce, in multe situatii, la urcarea pretului platit de investitorii imobiliari pentru terenuri sau alte tipuri de investitii. "Din pacate nu putem compara Dambovita cu Dunarea sau Sena, ca sa adauge plusvaloare apropierea de chei sau pentru a influenta din punct de vedere imobiliar zona. Un mult mai mare impact asupra pietei imobiliare, mai ales pe segmentul rezidential, are travesarea orasului de catre raul Colentina si salba de lacuri aferenta din nordul orasului", a declarat Mihai Plaesu, consultant senior in cadrul Departamentului Birouri al DTZ Echinox.
De asemenea, potrivit reprezentantilor companiei imobiliare mentionate, o dovada in acest sens ar fi ca "in zona cea mai centrala pe unde trece Dambovita (Piata Unirii) raul este complet acoperit pe o distanta de sute de metri, deci aparent nu s-a considerat ca prezenta Dambovitei aduce vreun farmec in plus centrului capitalei".
Momentan zonele din lungul raului Dambovita nu au adus o efervescenta deosebita fata de alte zone in ceea ce priveste dezvoltari imobiliare moderne. Pana acum s-au construit pe malul raului doar Opera Center, unul din centrele de afaceri de cea mai buna calitate, si complexul commercial Orhideea, de mare succes datorita hipermarketului Carrefour.
"Exista un numar important de mari proiecte imobiliare in lungul cheiului Dambovitei, dar nu credem ca vecinatatea raului are vreo importanta in dispunerea acestor proiecte, ci mai degraba infrastructura buna prin accesul facil si acoperire cu mijloacele de transport in comun, mai ales metrou", a mai declarat sursa citata.
Marile proiecte anuntate de-a lungul raului Dambovita sunt:
- Sema Parc - re-dezvoltarea parcului industrial de 43 ha: birouri, shopping mall, residential; potential de 500-600 mii de metri patrati construiti
- Dambovita Center, cunoscuta si ca Metropola Center - re-dezvoltarea Casei Radio, un teren de 10 ha: centru comercial, birouri, rezidential; potential de 300 mii de metri patrati construiti
- Esplanada - re-dezvoltarea terenului de 11 ha unde in perioada comunista era prevazut un nou sediu al Ministerului Transporturilor: birouri, rezidential, centru commercial; potential de 600 mii de metri patrati construiti
- Asmita Gardens - dezvoltare rezidentiala de 800 apartamente, inceputa in 2006 cu termen de finalizare 2008
- Vitan Shopping Park - proiect de dezvoltare comerciala in zona targului de masini Vitan-Barzesti, incluzand un hypermarket, DIY, galerii comerciale si altele.
Banii Nostri