Guvernul Ponta nu are în vedere, în acest an, implementarea
unui nou sistem al contribuţiilor sociale obligatorii şi nici extinderea bazei
de calcul a acestora asupra veniturilor realizate de persoanele fizice care
desfăşoară activităţi independente, a declarat marţi seară, pentru AGERPRES,
Cristian Socol, consilier al premierului Victor Ponta.
'Este o discuţie care se repetă an de an fără a avea nicio
fundamentare reală în politicile fiscale propuse de Guvern. Viziunea noastră
este de a impulsiona creşterea economică şi crearea de locuri de muncă prin
scutirea de impozit pe profitul reinvestit şi reducerea CAS de la 1 iulie 2014.
în plus, va fi curăţat sistemul de taxe parafiscale prin eliminarea a 70 taxe
care nu se justifică din punct de vedere economic şi fiscal', a arătat sursa
citată.
Premierul Victor Ponta susţinea, la sfârşitul lunii trecute,
că reducerea contribuţiei de asigurări sociale (CAS) la angajator se află în
topul listei subiectelor care vor fi abordate în cadrul întâlnirii de la
începutul lunii iunie cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Comisiei
Europene şi Băncii Mondiale.
în prezent, cotele de contribuţii de asigurări sociale
plătite de angajator sunt: pentru condiţii normale de muncă (pensii) - 20,8%,
asigurări de sănătate - 5,2%, fond concedii şi indemnizaţii - 0,85%, fond de
şomaj- 0,5%, fond de garantare a creanţelor salariale - 0,25%.
Angajatul plăteşte contribuţii sociale astfel: asigurări de
sănătate - 5,5%, fond de şomaj - 0,5% şi contribuţii la bugetul asigurărilor
sociale de stat (pensii) - 10,5%.
SURSA: Economica.
http://www.banknews.ro/stire/71760_cristian_socol_guvernul_nu_va_taxa_suplimentar_veniturile_pfa_în_2014.html