BankNews.ro - The Business Republic

Colectarea taxelor sau de ce ar mai vrea românii să plătească
Finante-Banci | Data Publicarii: 14-04-2014

Slaba colectare la buget a adus, în ultimele luni, un exces de retorică şi o singură măsură: taxe noi. Pe lângă evaziune, administrare defectuoasă şi dificultăţi financiare, există o problemă evitată în discursul public: lipsa de încredere şi de motivaţie a cetăţenilor de a plăti. De exemplu, aproape 20% din taxele declarate, însemnând circa 20 miliarde lei anual, rămân neachitate.

An de an, bugetul statului acumulează arierate.  în cea mai mare parte sunt sume declarate, dar care nu mai ajung să fie plătite. Datele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) arată că din totalul taxelor declarate, sunt colectate efectiv în jur de 80%-83%. La o evaluare grosieră, reiese că între 15 şi 20 miliarde lei, cel puţin, nu sunt încasate, iar în acest caz nu este vorba de evaziune fiscală. Evaziunea presupune nedeclarare şi activităţi exclusiv frauduloase circumscrise economiei negre, care este foarte greu de contabilizat, fiind aproximată între 15% şi 30% din PIB.

La acest capitol, există studii ale Comisiei Europene din care rezultă că jumătate din sumele din TVA care ar trebui să intre în bugetul României dacă toate tranzacţiile ar fi la vedere – ceea ce practic este imposibil, după cum arată experienţa tuturor statelor, inclusiv a celor foarte dezvoltate – şi circa 40% din impozitele pe forţa de muncă nu sunt declarate oficial. Cifrele sunt îngrijorătoare comparativ cu ale celorlalte state Europene, România ocupând un ruşinos prim loc. Bulgaria, de exemplu, reuşeşte să strângă 85% din TVA. Ca pondere a taxelor în PIB, România este pe ultimul loc în Uniune, adunând doar 28% din PIB. în acelaşi timp, există cauze de structură a economiei româneşti.  Autoconsumul şi agricultura care contribuie decisiv la formarea PIB şi la creşterea economică sunt complet nefiscalizate.

Continuarea, in Capital.

http://www.banknews.ro/stire/71540_colectarea_taxelor_sau_de_ce_ar_mai_vrea_românii_să_plătească.html