BankNews.ro - The Business Republic

Prima promotie de studenti ai Universitatii BCR
| Data Publicarii: 16-11-2006

Pregatirea si autodezvoltarea sunt conditii sine qua non pe piata muncii, iar angajatii din institutiile bancare cunosc foarte bine acest lucru, aflam din Ghiseul Bancar. Pentru ocuparea unor pozitii cheie este nevoie de o pregatire sustinuta, iar daca sprijinul vine chiar din partea angajatorului, drumul catre performanta pare aproape sigur. De aceea, in toamna anului 2005 BCR a infiintat prima universitate corporatista din Romania, Universitatea BCR (UBCR) si lansarea unui Executive Development Program (EDP), in cadrul parteneriatului cu HEC Montreal. Prima promotie a programului EDP a sarbatorit pe 2 noiembrie festivitatea de absolvire, in timp ce 30 de manageri executivi din cadrul BCR au inceput cursurile aceluiasi program.

In conditiile in care tehnologia nu mai reprezinta un factor de diferentiere, piata bancara este intr-o continua miscare, fuziunile si achizitiile fiind la ordinea zilei, BCR a ales sa investeasca in capitalul uman prin oferirea unor conditii superioare de pregatire si autodezvoltare. Construirea unei echipe puternice nu se poate face insa decat cu investitii pe masura.

La baza EDP stau conceptele care se regasesc in programele de tip EMBA (Executive Master of Business Administration). Universitatea BCR colaboreaza cu una dintre scolile de business recunoscute in intreaga lume- HEC Montreal. Traditia de peste 100 de ani, plasarea in mod constant in in clasamentele celor mai bune facultati ce ofera programe MBA au contribuit la alegerea acestui partener pentru dezvoltarea programului EDP.

Programul este deschis membrilor echipei manageriale a BCR, scopul fiind acela de a dezvolta abilitatile manageriale ale acestora. Cel mai important program al UBCR pune accent pe definirea unui stil modern de leader-ship, o contributie importanta avand-o in acest sens folosirea unor metode si materiale de invatare moderne.

Cursantii au de parcurs 10 module care acopera o tematica complexa. De la marketing si management general la managementul relatiei cu clientii sau managementul performantei angajatilor, nimic nu este lasat deoparte. Managerul de succes se familiarizeaza si cu elementele de strategie, cele care pot da nota de diferentiere si asigura o plasare mai buna fata de competitori.

Presedintele executiv BCR, Nicolae Danila a accentuat importanta pregatirii personalului, aratand ca diferentierea sta " in calitatea solutilor oferite care duc la cresterea valorii pentru stakeholders si, implicit, la sporirea increderii in ochii clientilor".

Ghiseul Bancar

http://www.banknews.ro/stire/7152