Curtea Constitutionala a decis ca salariile concrete ale fiecarui bugetar sunt secrete, decizia survenind in conditiile in care veniturile de acest fel sunt stabilite prin legi publice. Astfel, decizia Curtii Constitutionale stabileste ca sunt confidentiale informatiile pe care bugetarii sunt obligati sa le faca publice prin declaratiile de avere. Curtea Constitutionala a fost sesizata in urma unei exceptii de neconstitutionalitate - ridicata intr-un proces de un jurnalist timisorean referitoare la articole din Legea 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, precum si la articolul 158 din Codul Muncii. Aceste articole ar contraveni, potrivit jurnalistului Malin Bot, articolului 31 alineatul 1 din Constitutie, care arata ca "dreptul persoanei de a avea acces la orice informatie de interes public nu poate fi ingradit".
In urma dezbaterilor exceptiei cu care a fost sesizata, Curtea Constitutionala a stabilit ca, desi salariile personalului bugetar sunt publice, venitul concret al unei persoane intra in sfera dreptului privat. Curtea a respins exceptiile invocate de jurnalist. Nu este foarte clar acum ce se va intampla cu declaratiile de avere ale demnitarilor, pentru ca multi se pregatesc sa ceara secretizarea acestora in baza deciziei de ieri a CC.
Romania Libera