Ministerul Fondurilor Europene, in calitate de manager al "Fondului bilateral national”, prin care Romania atrage granturi SEE si norvegiene, asteapta cereri de finantare in cadrul a doua apeluri cu o valoare cumulata de 250.000 de euro. In cadrul primului apel, cu o valoare de 200.000 euro, sunt finantate proiecte prin care sunt sustinute arii prioritare precum justitie si afaceri interne, consolidarea capacitatii judiciare, cooperare Schengen, copiii si tinerii aflati in situatii de risc. In cadrul celui de al doilea apel, cu o valoare de 50.000 euro, se acorda granturi pentru deplasari efectuate exclusiv in vederea dezvoltarii relatiilor bilaterale cu entitati din cele trei state donatoare: Norvegia, Islanda, Liechtenstein.
Specificul finantarilor acordate in cadrul celor doua apeluri este contractarea usoara si rapida: cererile de finantare completate au cel mult 5 pagini, iar perioada de evaluare a acestora este de maximum 30 de zile lucratoare. Suplimentar, beneficiarii nu trebuie sa asigure cofinantare: cheltuielile eligibile din cererile de finantare aprobate sunt acoperite integral. Beneficiarii eligibili pentru a depune proiecte in cadrul celor doua apeluri sunt institutiile publice si organizatiile cu activitati non-comerciale cu activitate in domeniile relevante atat din Romania cat si din statele donatoare.
"Fondul bilateral national” este destinat finantarii activitatilor complementare cooperarii dintre entitatile romane si cele din statele donatoare: Norvegia, Islanda si Liechtenstein. Aceste activitati includ conferinte, seminarii de lucru, vizite de studiu, studii, servicii de consultanta, activitati de informare sau care faciliteaza viitoare cooperari in cadrul programelor si proiectelor.
Informatii suplimentare referitoare la cele doua apeluri sunt disponibile pe site-ul dedicat granturilor SEE & norvegiene, la urmatorul link: http://www.eeagrants.ro/fondul-national-bilateral-apeluri.
Reamintim ca Romania beneficiaza de granturi SEE & norvegiene in valoare de aproximativ 306 milioane de euro. Fondurile sunt distribuite prin 22 de programe in cadrul carora vor fi dezvoltate proiecte in urmatoarele domenii: protectia mediului, societate civila si imbunatatirea conditiilor sociale pentru populatia roma, justitie si afaceri interne, sanatate, cercetare, cultura.
http://www.banknews.ro/stire/70809_cereri_de_proiecte_pentru_finantari_din_granturi_see__norvegiene.html