BankNews.ro - The Business Republic

Bogdan Olteanu: BNR a incheiat ciclul de reducere a dobanzii-cheie
Finante-Banci | Data Publicarii: 07-02-2014

Banca Nationala a Romaniei a redus marti dobanda de politica monetara la nivelul de 3,5% pe an, cea de-a sasea scadere a dobanzii de la inceputul anului trecut. Prin aceasta reducere BNR a incheiat ciclul de reducere, nivelul de 3,5% urmand sa fie mentinut pe o perioada indelungata, a declarat viceguvernatorul Bogdan Olteanu intr-un interviu acordat Wall Street Journal (WSJ).

"Am incheiat ciclul de relaxare. Avand in vedere situatia actuala, locala si internationala, ne asteptam sa ramanem la acest nivel pentru o perioada destul de lunga", le-a spus Bogdan Olteanu jurnalistilor de la WSJ.

Pietele emergente din intreaga lume sunt afectate de retrageri masive de capital, dupa ce Rezerva Federala a Statelor Unite a redus programul de injectii de lichiditate prin preluarea de obligatiuni. Mai multe state emergente, printre care si Turcia, au fost nevoite sa majoreze dobanzile in ultimele saptamani pentru a stopa deprecierile monedelor nationale si pentru a opri iesirile de capital. Olteanu a afirmat, in interviul acordat WSJ, ca turbulentele de pe pietele emergente i-ar putea determina pe investitori sa retraga capital si din Romania, conform mediafax.ro

El a explicat totodata ca nivelul scazut al inflatiei din Romania ofera bancii centrale spatiu de manevra pentru relaxarea politicii monetare.

Rata inflatiei a fost anul trecut de 1,55%, atingand un minim istoric.

Integral in Capital.ro

http://www.banknews.ro/stire/70757_bogdan_olteanu_bnr_a_incheiat_ciclul_de_reducere_a_dobanzii-cheie.html