In sedinta de Consiliu din data de 16 decembrie 2013, Autoritatea de Supraveghere Financiara a decis
- * retragerea autorizatiei de functionare pentru SSIF Harinvest;
- * amendarea societatii cu 5% din cifra de afaceri realizata in anul 2012 (338.500 de lei);
- * initierea demersurilor pentru modificarea prevederilor Legii 297/2004 sub aspectul calificarii unor fapte care sunt considerate in prezent practica frauduloasa (contraventii) drept infractiuni;
- * demararea unei analize interne pentru evaluarea modului in care a functionat supravegherea sectorului de instrumente si investitii financiare in cazul Harinvest.
Reamintim ca ASF a sesizat deja PICCJ - DIICOT cu privire la situatia SSIF Harinvest.
In privinta deciziei de retragere a autorizatiei de functionare pentru SSIF Harinvest, in termen de cel mult 15 zile, societatea are si urmatoarele obligatii:
- * sa numeasca o persoana responsabila pentru gestionarea arhivei societatii dupa retragerea autorizatiei de functionare;
- * sa transfere toate instrumentele financiare apartinand clientilor si aflate in custodia societatii in conformitate cu dispozitiile exprese ale detinatorilor.
Autoritatatea de Supraveghere Financiara a mai decis urmatoarele sanctiuni:
* retragerea autorizatiei de conducator si interzicerea pentru o perioada de 5 ani a dreptului de a ocupa o functie, de a desfasura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea in conditiile Legii 297/2004 pentru Maria Florica Boghitoi - conducator in cadrul SSIF Harinvest
Harinvest SA si amenda in cuantum de 50.000 de lei.
* retragerea autorizatiei de agent de servicii de investitii financiare si interzicerea pentru o perioada de 5 ani a dreptului de a ocupa o functie, de a desfasura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea in conditiile Legii 297/2004 pentru Maria Voinea - agent de servicii de investitii financiare in cadrul SSIF Harinvest si amenda in cuantum de 100.000 de lei.
* retragerea autorizatiei de conducator si interzicerea pentru o perioada de 3 ani a dreptului de a ocupa o functie, de a desfasura o activitate sau de a presta un serviciu pentru care se impune autorizarea in conditiile Legii 297/2004 pentru Carmen Cecilia Pirvuceanu - conducator in cadrul SSIF Harinvest si amenda in cuantum de 30.000 de lei.
* amenda in cuantum de 10.000 de lei pentru Ana Maria Belu - conducator in cadrul SSIF
Pentru ca membrii Consiliului de Administratie al SSIF Harinvest nu au asigurat o administrare prudenta a societatii, nu au evaluat si verificat periodic eficacitatea politicilor, masurilor si procedurilor in vigoare si nu si-au indeplinit obligatia supravegherii conducatorilor, Autoritatea de Supraveghere Financiara sanctioneaza:
* cu amenda in cuantum de 30.000 de lei pe fiecare membru al Consiliului de Administratie al SSIF Harinvest (Lungu Veronel, Antonescu Ion, Ilie Mihail).
ASF sesizeaza Camera Auditorilor Financiari din Romania cu privire la activitatea auditorului intern al societatii (avand in vedere declaratiile de certificare a situatiilor lunare transmise CNVM/ASF).
ASF solicita BVB si Depozitarului Central modificarea regulamentelor proprii in ceea ce priveste necesitatea reglementarii distincte a procedurilor de sell-out (vanzare fortata) sub aspectul documentelor justificative necesare anterior realizarii acestor operatiuni si sub alte aspecte.
Totodata, Autoritatea de Supraveghere Financiara a initiat demersuri pentru modificarea prevederilor Legii 297/2004 sub aspectul calificarii unor fapte care sunt considerate in prezent practica frauduloasa (contraventii) drept infractiuni.
ASF a demarat, de asemenea, o analiza interna pentru evaluarea modului in care a functionat supravegherea in cadrul sectorului de instrumente si investitii financiare in cazul Harinvest.
Cazul Harinvest valideaza suplimentar un demers intern al ASF demarat dupa infiintarea Autoritatii, de a evalua activitatea de conformare in intregul sistem al pietei de capital.
Evaluarea priveste operatorii de piata, alte institutii ale pietei de capital si ASF.
Comunicat de presa
http://www.banknews.ro/stire/70382_asf_a_decis_retragerea_autorizatiei_de_functionare_pentru_ssif_harinvest.html