BankNews.ro - The Business Republic

TAROM introduce ruta Bucuresti-Geneva in programul de iarna
Turism | Data Publicarii: 21-10-2013

Compania TAROM introduce, in programul de iarna, din 26 noiembrie, zborurile directe Bucuresti - Geneva - Bucuresti, cu preturi de la 99 de euro pentru biletele dus-intors, cu toate taxele incluse, au anuntat, luni, reprezentanti ai operatorului aerian.

Zborurile vor fi operate in zilele de marti, plecare 8,10 Bucuresti, sosire 9,55 Geneva si 10,40 plecare din Geneva si 14,15 sosire la Bucuresti.

De asemenea, vor fi zboruri sambata, cu decolare la 13,35 din Bucuresti si aterizare la 15,20 la Geneva si retur din Geneva, cu decolare la 16,10 si aterizare la 19,45 la Bucuresti.

'TAROM este singura companie aeriana care opereaza zboruri directe Bucuresti-Geneva, ce au incluse in pretul biletelor de avion un bagaj de cala de 23 de kg, plus un bagaj de mana de 10 kg, servicii de catering si servicii de check-in, fara ca pasagerii sa fie nevoiti sa plateasca taxe suplimentare. De asemenea, pe durata orarului de iarna, transportul echipamentului de schi, avand greutatea maxima de 23 de kg, este gratuit. Aceasta cursa a fost deschisa la cererea pasagerilor si de aceea doresc sa le multumesc ca aleg servicii de calitate si sa-i asigur si de acum incolo de tot suportul TAROM. Acesta este si motivul pentru care pretul de la care pornesc tarifele pe aceasta ruta este atat de mic', arata Christian Heinzmann, CEO and Accountable Manager, intr-un comunicat remis AGERPRES.

Tot in orarul de iarna 2013-2014, TAROM mareste frecventele pe destinatiile Belgrad (7 curse pe saptamana), Viena (16 curse pe saptamana), Sofia (11 curse pe saptamana), Chisinau (15 curse pe saptamana) si Dublin (4 curse pe saptamana). 

Sursa: AGERPRES

http://www.banknews.ro/stire/70104_tarom_introduce_ruta_bucuresti-geneva_in_programul_de_iarna.html