ProCredit Bank, banca cu actionariat 100% german, ofera clientilor sai persoane fizice o solutie eficienta de economisire - Contul SMART - special conceputa pentru persoanele care vor sa economiseasca si sa se bucure de flexibilitatea accesului la contul lor oricand si oriunde. In functie de nevoile financiare ale fiecarui client, Contul SMART poate avea inclus si un pachet de servicii pentru gestionarea operatiunilor bancare.
Contul SMART poate fi accesat cu o dobanda foarte avantajoasa de 5,1% pe an pentru economiile in lei si de 2,5% pentru economiile in euro, pentru intreaga suma din cont, daca soldul depaseste 4000 de lei, respectiv 1000 Euro. Costul de administrare este de numai 2 lei, respectiv 0,5 Eur / luna.
Pentru a oferi clientilor flexibilitate in gestionarea economiilor lor si, de asemenea, pentru a facilita efectuarea de plati curente, Contului SMART i se poate atasa un card de debit care permite retragerea de numerar si efectuarea de plati direct la comercianti. Costul unui pachet cu card de debit este de 3,5 Lei / 0,8 euro. Pentru o mobilitate crescuta, clientii care efectueza frecvent operatiuni bancare, pot opta sa adauge Contului SMART in Lei serviciul de Internet Banking, ProB@nking Plus, cu un cost lunar total de numai 6 lei / luna.
Oricare ar fi varianta de cont SMART pentru care opteaza un client in perioada campaniei, acesta nu va plati comision de administrare timp de 3 luni de la accesarea serviciului.
Pentru deschiderea de cont curent, emiterea si administrarea cardului si activarea si administrarea serviciului de Internet Banking, clientii nu platesc comision. Comisionul este 0% si pentru retragerile de numerar de la ATM-urile ProCredit Bank si platile cu cardul la comerciantii din Romania si din strainatate. Pentru platile nationale in regim normal efectuate prin Internet Banking, de pana la 50.000 Lei / transfer, se plateste un comision de numai 1 Leu / transfer.