BankNews.ro - The Business Republic

Astazi vom afla ce taxe si impozite pregateste Guvernul cu girul FMI
Economie | Data Publicarii: 17-09-2013

Premierul Victor Ponta va prezenta astazi Camerelor reunite ale Parlamentului principalele elemente ale noului acord cu Comisia Europeana, Fondul Monetar International si Banca Mondiala.

Potrivit primului-ministru, proiectul final de scrisoare de intentie a fost trimis la Fondul Monetar International pe 12 septembrie, informeaza Agerpres.
'Am facut cerere sa prezentam in fata Camerelor reunite ale Parlamentului, sa vorbim despre principalele elemente care tin de acordul nou cu Comisia Europeana, Fondul Monetar International si Banca Mondiala. Sa prezentam toate datele: avantaje, dezavantaje, lucruri importante. Stiu ca, cel putin la fonduri europene, in special la Transporturi, dar si la toate celelalte, din momentul in care avem acordul cu Comisia Europeana si cu FMI, din nou, vom primi 'top-up'-ul acela de 10%, care inseamna sute de milioane de euro'', preciza Ponta saptamana trecuta.


Seful Executivului nu a dat mai multe detalii despre prevederile noului acord, confidential pana la momentul intrunirii board-ului FMI, dar a dat asigurari ca parlamentarii vor avea acces la scrisoarea de intentie.

El a subliniat ieri, la postul B1 TV, ca nu exista nicio obligatie din partea Guvernului Romaniei de a supraimpozita sau de mari impozitele persoanelor fizice autorizate si pe drepturile de autor.

Integral in Capital.ro.

http://www.banknews.ro/stire/69682_astazi_vom_afla_ce_taxe_si_impozite_pregateste_guvernul_cu_girul_fmi.html