Dintre formele de economisire existente, romanii au ramas fideli pastrarii banilor la saltea. Studiul de piata realizat de Metro Media Transilvania pentru Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar evidentiaza perceptia romanilor fata de economisire, preferinta celor mai multi fiind aceea de a pastra banii in casa. Dintre toate formele de economisire, doar 15% dintre repondenti ar acorda nota maxima din punctul de vedere al profitabilitatii investitiilor in actiuni/ unitati de investitie ale unor fonduri mutuale, in timp ce doar 13% dau nota maxima daca se ia in calcul siguranta pe care o ofera acest tip de plasamente.
Investitiile in bunuri imobiliare sau depozitele la banci sunt considerate a fi de departe cele mai sigure si cele mai profitabile.
Doar 5% dintre romani au investit in ultimul an in unitati de fond, si tot 5% dintre repondenti au de gand sa-si plaseze banii intr-un fond de investitii in urmatorul an. Cei mai multi vor opta pentru constituirea unui depozit.
Ce sunt fondurile mutuale?
Fondurile mutuale sunt instrumente de investitie colective. Un numar de investitori individuali participa la un astfel de fond, investindu-si banii in instrumente ale pietei financiar-bancare si de capital. Administratorul fondului este o societate care strange bani de la mai multe persoane pentru a investi mai departe acesti bani in actiuni, obligatiuni de stat, depozite, certificate de trezorerie. Plasarea banilor in actiuni este considerata a fi o investitie pe termen mediu/ lung, cu risc sporit, dar deosebit de profitabila, in timp ce obligatiunile bancare, de exemplu, sunt investitii pe termen scurt, riscul nefiind la fel de mare ca in cazul actiunilor.
Fondurile mutuale lasate in urma de depozite
Investitiile in fondurile mutuale nu sunt garantate de stat, asa cum se intampla in cazul depozitelor bancare. Societatile de administrare a acestor fonduri nu participa la schema de garantare a depozitelor bancare.
Intre siguranta oferita de un depozit care aduce un profit neinsemnat si investitiile in fondurile mutuale, riscante, dar si cu performante insemnate, cei mai multi dintre romani vor sa mearga la sigur, alegand depozitul.
Fondurile mutuale asupra carora mai planeaza inca amintirea unor falimente rasunatoare raman deschise doar celor carora le place sa riste. Pietele de capital dezvoltate prefera insa fondurile mutuale intrucat acestea presupun un grad de flexibilitate ridicat. Intr-un fond mutual poti investi oricat si oricand, nu exista scadente si in plus, nu trebuie neglijata experienta administratorilor in gestionarea acestui tip de investitie. Fondul mutual implica insa riscuri mari, aproape inexistente pentru un depozit, nimeni neputand garanta ca investitiile facute se vor intoarce si cu un profit considerabil.
Daca doriti sa rascumparati o parte dintre unitatile de fond, banii ramasi ramasi in fond pastreaza beneficiile initiale. In schimb, a lichida un depozit inainte de termen atrage o penalizare din partea bancii, dobanda platita fiind simtitor micsorata.
Cum se alege un fond mutual?
Fondurile mutuale se impart in patru categorii, clasificarea fiind facuta in functie de gradul de risc pe care il reprezinta.
Cu plasamente de 90% in instrumente monetare si de doar 10% in obligatiuni, fondurile monetare sunt considerate a fi de risc minim. De risc minim spre mediu sunt fondurile de obligatiuni si instrumente de venit fix, riscul fiind reprezentat de cele 10 procente investite in actiuni. Fondurile diversificate presupun plasamente in proportie de 55% in instrumente monetare si obligatiuni si de 45% in actiuni si intra in randul fondurilor de risc mediu. Riscul ridicat si-l asuma cei care opteaza pentru fondurile de actiuni, 45% dintre plasamante fiind orientate spre cumpararea de actiuni. Castigurile mari vin din plasarea banilor in actiuni ale societatilor listate la Bursa.
Investitiile intr-un fond mutual se fac in functie de strategia fiecaruia si de obiectivele personale. In momentul in care se se alege un astfel de fond trebuie sa se tina cont de performantele inregistrate de acesta de-a lungul existentei sale. Nici raportul dintre riscul asumat si randamentul posibil nu trebuie neglijat. De asemenea, o importanta considerabila o au si cei in grija carora va transferati economiile. Credibilitatea si profesionalismul administratorilor de fond au o mare insemnatate.
Celor care se decid sa investeasca intr-un fond le este pus la dispozitie un prospect in care sunt evidentiate caracteristicile acelui fond, ce tipuri de plasamente se fac, randamentele obtinute, riscul la care se expune investitorul. Alegerea fondului se face in cunostinta de cauza, iar fluctuatiile posibile n-ar trebui sa surprinda pe nimeni.
Dupa stabilirea nivelului de risc ce poate fi asumat, ramane ca investitorul sa se hotarasca si asupra perioadei de timp pe care o acorda acestui tip de investitie. Daca se doreste obtinerea unui profit mare sunt recomandate fondurile ce investesc in actiuni, insa in acest caz rezultatele nu se obtin de la o zi la alta, fiind recomandata o perioada de investire de la 8 la 10 ani. Fondurile de obligatiuni presupun o perioada de investire mai mica, de la 3 la 5 ani.
Cum se investeste/ cum se castiga dintr-un fond mutual?
Investitia intr-un fond mutual se face prin cumpararea de unitati de fond sau titluri de participare. Cu o suma minima se pot face astfel investitii care poat aduce randamente foarte mari. Reversul medaliei trebuie luat si el in calcul, pierderea intr-o proportie mai mica sau mai mare a sumelor investite fiind de asemenea posibila. Evolutia investitiilor este usor de urmarit, fondurile calculand zilnic valoarea unitatilor de fond. Mai multe ziare publica valoarea fiecarei unitati de fond, stabilita prin impartirea valorii activelor fondului la numarul de unitati de fond existent in ziua respectiva. Ziarele publica si evolutia unitatilor de fond pe ultima saptamana, astfel incat investitorii isi pot face o imagine asupra felului in care sunt adminstrati banii. Scaderea unitatilor de fond intr-o zi nu este relevanta, fiind de dorit ca evolutia fondului sa fie privita in ansamblu.
Specialistii in domeniu recomanda plasarea investitiilor in mai multe fonduri. Legea compensatiei ii poate salva pe investitorii care si-au plasat banii intr-un fond care nu obtine randamente foarte bune. Un al doilea fond poate avea o performanta superioara, atenuand pierderile inregistrate de primul fond.
Castigurile celor ce investesc intr-un fond de investitii sunt reprezentate de diferenta intre suma platita la cumpararea unei unitati de fond si suma obtinuta la vanzarea aceleasi unitati de fond.
Ghiseul Bancar