Scoala Americana Internationala din Bucuresti (AISB) organizeaza sambata in Baneasa un maraton pentru strangerea de fonduri destinate cercetarii medicale vizand combaterea cancerului.
Aflat la a XIII-a editie, Maratonul Sperantei Terry Fox isi propune sa atraga atentia asupra importantei gasirii unei modalitati de combatere a cancerului si sa stranga fonduri destinate cercetarii medicale.
Suma stransa va fi donata institutelor locale din Romania care cerceteaza posibilitatile de tratare a cancerului. In ultimii 12 ani au fost stransi peste 140.000 de euro pentru sprijinirea luptei impotriva cancerului in tara noastra, bani care au fost donati asociatiei locale Pavel si Spitalului Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu" din Capitala.
Linia de pornire si de sosire a maratonului se afla in fata Scolii Americane Internationale din Bucuresti. Cei aproximativ 750 de participanti vor parcurge un traseu de 5 kilometri prin padurea Baneasa.
"Prin intermediul Maratonului Sperantei Terry Fox, AISB vrea sa atraga atentia asupra importantei de a-i ajuta pe ceilalti. Din acest motiv, in fiecare an, continuam sa ii implicam pe elevi in actiuni umanitare al caror scop este atat ajutorarea celor in nevoie, cat si educarea elevilor in spiritul grijii fata de semeni, responsabilitatii si principiilor sanatoase de viata. Prin implicarea in astfel de actiuni elevii dobandesc noi cunostinte si abilitati, stabilesc contacte cu comunitati din afara AISB si isi asuma riscuri care ii ajuta sa se formeze ca adulti responsabili de societatea in care traiesc", a declarat directorul Scolii Americane, David Ottaviano.
Maratonul Sperantei Terry Fox este un eveniment ce implica intreaga comunitate, de la elevi si profesori la personalul administrativ, parinti, ambasade si companii.
"Participantii pot concura in cadrul maratonului sau pot doar sa participe la festivitati pentru a darui o sansa cercetarii din Romania in depistarea si combaterea cancerului. Speram ca si in acest an sa strangem un numar mare de participanti care sa se alature sprijinirii sistemului medical romanesc", a adaugat Ottaviano.
Maratonul Terry Fox Run se desfasoara la nivel mondial, participanti din toata lumea avand ocazia sa se alature luptei impotriva cancerului prin sprijinirea cercetarii medicale si gasirea celor mai inovatoare modalitati de combatere a acestuia.
In 1977, la 19 ani, Terry Fox a fost diagnosticat cu cancer osos la piciorul drept, acesta fiindu-i amputat cu 10 centimetri deasupra genunchiului. In timpul spitalizarii, Terry a fost atat de coplesit de suferinta pacientilor bolnavi de cancer, incat a hotarat sa traverseze Canada pentru a strange bani pentru cercetarea cancerului. Calatoria lui s-a numit Maratonul Sperantei.
Sursa: AGERPRES/
http://www.banknews.ro/stire/69514_maraton_pentru_strangerea_de_fonduri_destinate_cercetarii_in_combaterea_cancerului.html