BankNews.ro - The Business Republic

Prima ecologizare in cadrul proiectului Omul REinverzeste locul!
Mediu | Data Publicarii: 26-08-2013

Sambata, 24 august au demarat actiunile pro natura in cadrul proiectului Omul REinverzeste locul!, desfasurat de Asociatia Salvati Dunarea si Delta, in parteneriat cu Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis, sprijinit de Ministerul Educatiei Nationale si sustinut de Dorna. Astfel, Asociatia pentru Dezvoltare Durabila si Promovarea Turismului Bihor - ADDEPT a amenajat un loc de picnic pe Valea Iadului, in locul numit Podul lui Herghel. La actiune au participat 40 de voluntari si a fost colectata peste o tona de deseuri usoare. 

Valea Iadului, o renumita zona turistica din judetul Bihor (si locul unui binecunoscut izvor de apa potabila pentru locuitorii judetului), a revenit la viata cu sprijinul comunitatii locale, al voluntarilor asociatiei Addept si a Primariei comunei Bulz. Participantii actiunii au curatat zona, s-au amplasat containere pentru deseuri, s-au amenajat patru vetre de foc si au fost montate panouri cu mesaje de constientizare privind necesitatea pastrarii mediului curat. De asemenea, a fost amenajat un loc de parcare si a fost montat un foisor, acesta reprezentand contributia Primariei Bulz, in cadrul proiectului.

Proiectul a primit finantare in valoare de 1000 EU in cadrul programului Omul REinverzeste locul!  si a fost selectat de public si de personalul asociatilor partenere in urma unui proces on-line  de votare. 

Inscrierile pentru concursul Omul REinverzeste locul! continua pana pe data de 31 octombrie. In cadrul proiectului, vor fi sprijinite 20 de activitati de igienizare si amenajare a unui spatiu verde important pentru comunitate care, din diverse motive, s-a degradat si isi asteapta o a doua sansa. Cei care vor reusi sa convinga  prin determinare si plan de organizare vor fi desemnati castigatori si vor primi materiale necesare implementarii proiectului, in valoare de 1.000 EU. 

Inscrierea proiectelor se va putea face prin intermediul aplicatiei Omul REinverzeste locul!  (disponibila pe pagina de Facebook The RE Concept si prin aplicatia de mobil Green Touch, disponibila gratuit in App Store si Google Play. 

Mai multe informatii despre cum poate fi inscris un proiect, aici.

Printre obiectivele proiectului se numara: dezvoltarea unui comportament prietenos cu mediul in randul copiilor, popularizarea colectarii selective si stimularea comunitatilor locale in realizarea activitatilor de mediu si advocacy, dar si promovarea Asociatiilor de Dezvoltare Intercomunitara din domeniul gestionarii deseurilor in comunitatile locale, prin implicarea lor in proiectele desemnate castigatoare.

Despre Asociatia Salvati Dunarea si Delta

Asociatia Salvati Dunarea si Delta este o organizatie neguvernamentala de protectia mediului, care s-a impus in cei opt ani de activitate prin actiuni sustinute de advocacy pe probleme ecologice si a demonstrat prin rezultate concrete ca poate oferi solutii pentru marile provocari cu care se confrunta Delta Dunarii. De asemenea, asociatia are o activitate sustinuta si in domenii conexe protectiei mediului, detinand in portofoliu proiecte care vizeaza dezvoltarea durabila, dezvoltarea comunitara locala, managementul deseurilor, economia sociala si dezvoltarea resurselor umane, managementul apelor, campanii de informare si constientizare cu privire la protejarea mediului, antreprenoriat social etc.


Despre Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis

Centrul pentru Politici Durabile Ecopolis este o organizatie neguvernamentala infiintata in 2009 cu scopul promovarii principiilor dezvoltarii durabile la nivelul politicilor publice din Romania. Raportat la problemele de mediu din tara noastra, Ecopolis isi propune sa intervina cat se poate de concret, dezvoltand si promovand politici publice-raspuns la aceste probleme. In paralel, Ecopolis, prin proiectele pe care le desfasoara, se implica in informarea si implicarea cetatenilor in procese decizionale locale si ii ajuta pe acestia la formularea unor solutii concrete pentru problemele din comunitatile lor.


Despre sistemul Coca-Cola

In Romania, ca in toate tarile in care isi desfasoara activitatea, Coca-Cola functioneaza pe baza unui sistem propriu, incluzand toate verigile necesare producerii si distributiei produselor sale catre consumatori. Sistemul este format din Coca-Cola Romania (filiala a The Coca-Cola Company, proprietarul marcilor inregistrate) si partenerul sau Coca-Cola HBC Romania, care imbuteliaza si distribuie in Romania produsele Coca-Cola sub licenta The Coca-Cola Company.


Dorna este unul din cele mai cunoscute branduri de apa minerala naturala din Romania, in portofoliul  Coca-Cola Romania inca de la achizitia sa in anul 2002. De-a lungul istoriei sale, Dorna s-a remarcat prin indrazneala si unicitatea campaniilor de marketing, ce exploreaza - pe langa atributele functionale ale brandului - latura emotionala generata de apropierea cu natura. Si in viitor, Dorna isi propune sa fie nu doar un etalon in materie de inovatie in comunicare, ci si un pionier in protectia mediului inconjurator.

 


http://www.banknews.ro/stire/69330_prima_ecologizare_in_cadrul_proiectului_omul_reinverzeste_locul.html