Piata de private banking, cu cei 4.000 de clienti superpremium si inca 100.000 cu venituri peste medie, a plasat pana acum 60.000 de carduri VIP, jumatate din potential
Chiar daca de la izbucnirea crizei si pana in prezent numarul cardurilor active de pe piata din Romania nu a reusit sa recupereze terenul pierdut, exista un segment care nu a derapat nicio clipa: cardurile premium (gold) si superpremium (platinum si black). Mai mult, potrivit statisticilor BNR si cifrelor oferite de bancile comerciale, ponderea cardurilor premium a crescut constant in totalul cardurilor oferite in tara, dar nu a depasit inca 1% la nivelul fiecarei banci.
Astfel, luand in calcul faptul ca segmentul de private banking (existent acum la doar sase banci) cuprinde, pe langa cei 4.000 de clienti superpremium si peste 100.000 de clienti din mass-afluent (cei care au conturi cuprinse intre 40.000 si 80.000 de euro), care se pot incadra linistiti la obtinerea unui card gold, putem trage concluzia ca abia de acum incolo va incepe competitia.
In ultima perioada, au aparut tot mai multe carduri gold, iar segmentul platinum s-a imbogatit recent cu inca un card emis de BRD. In functie de veniturile incasate, posesorii de carduri VIP se impart in trei categorii: gold, platinum si black. Daca in cazul cardului black averea trebuie sa fie destul de mare pentru ca banca sa ofere cadou clientului un astfel de card, la categoria gold se pot califica mult mai multe persoane. Cu un venit lunar net de 2.000-4.000 de lei, oricine poate accesa pentru un card gold.
Integral in Capital.ro
http://www.banknews.ro/stire/68416_60000_de_romani_detin_carduri_exclusiviste.html