BERD isi intensifica sprijinul acordat Romaniei pentru a depasi impactul crizei financiare, prin acordarea unui imprumut de 80 milioane euro acordat Bancii Comerciale Romane (BCR), pentru sub-creditarea intreprinderilor mici si mijlocii.
Imprumutul, care va fi acordat in doua transe egale, va sprijini afacerile locale, care sunt inca afectate de criza financiara globala. Deoarece Romania da semne de redresare economica, este foarte important sa se imbunatateasca accesul companiilor la finantare.
BCR va acorda finantare intreprinderilor mici si mijlocii sub forma de credite de investitii, facilitati de creditare, credite pentru capital de lucru, finantare pentru leasing, factoring si alte instrumente de finantare, cu accent special pe agricultura si agri-business. Creditele acordate companiilor vor fi disponibile atat in euro cat si in lei.
BCR este o banca de top care, impreuna cu parteneri internationali, sustine intreprinderile mici si mijlocii sa dezvolte proiecte viabile prin programme de finantare competitive. Incepand cu anul 2000, BCR a finantat peste 10 000 de astfel de proiecte (din fonduri proprii sau din fonduri imprumutate de la institutiile financiare internationale), pentru care valoarea totala cofinantata a fost de peste 1 miliard euro.
Jean-Marc Peterschmitt, Director pentru Europa Centrala si de Sud-Est, a declarat: "Am lucrat indeaproape cu BCR de multi ani si suntem incantati sa intensificam cooperarea prin acest nou proiect. Acest lucru demonstreaza angajamentul continuu al BERD si BCR de a sprijini economia locala si, in special, segmentul IMM-urilor. Acest nou proiect va sprijini in continuare dezvoltarea sectorului IMM-urilor din Romania, care este vitala pentru redresarea economica a tarii.”
Tomas Spurny, CEO al BCR a declarat: "Sprijinirea IMM-urilor din Romania si dezvoltarea acestora constituie un pilon de baza al strategie BCR. Acordul pe care il avem cu BERD consolideaza acest angajament pe termen lung si reprezinta un vot de incredere din partea partenerului nostru stabil. As dori sa subliniez in continuare faptul ca o mare parte din acest parteneriat de finantare este in moneda locala, conform strategiei noastre de a elimina treptat potentialele surse de vulnerabilitate care apar ca urmare a creditarii in valuta. Cred ca vom gasi oportunitati sustenabile pentru a profita din plin de aceste tip atractiv de finantare”.
Imprumutul de 80 milioane euro face parte din Planul Comun de Actiune al Institutiilor Financiare Internationale pentru cresterea economica in Europa Centrala si de Sud-Est, lansat in noiembrie 2012. Acest plan este un raspuns direct la impactul continuu al problemelor din zona euro asupra economiilor din Europa emergenta si include angajamente in valoare totala de peste 30 milarde euro pe o perioada de doi ani.
http://www.banknews.ro/stire/68367_berd_isi_intensifica_sprijinul_pentru___imm-urile_romanesti.html