BankNews.ro - The Business Republic

5 propuneri pentru sudul litoralului
Turism | Data Publicarii: 13-06-2013

Federatia Patronatelor din Turism si Servicii (FPTS) a analizat astazi solutiile prioritare menite sa asigure  revigorarea si salvarea societatilor de turism din Sudul Litoralului de la faliment, precum si sprijinul acordat Asociatiei Investitorilor in Statiunea Turistica Venus pentru promovarea actiunilor care au ca scop cresterea numarului  de turisti.

In acest sens, FPTS propune:

  1. Solutionarea tuturor problemelor de infrastructura din transportul rutier si CFR pentru a se mari siguranta in trafic a turistilor si accesul mai usor spre litoral (oprirea tuturor lucrarilor de reparatii si intretinere pe perioada sezonului estival, introducerea trenurilor de viteza, transportul auto de la Gara CFR Constanta spre sudul litoralului sa se realizeze prin statiuni, etc).
  2. Realizarea in parteneriat cu Primariile din sudul litoralului a unor Centre de  Informare Turistica si rezervari online unde sa fie cuprinse toate bazele turistice.
  3. Continuarea diligentelor incepute de FPTS pentru schimbarea structurii anului scolar astfel incat vacanta de vara pentru clasele I - VIII sa inceapa la 1 iunie. Consideram ca Ministerul Educatiei ar trebui sa demareze imediat actiuni de introducere a perioadei de practica a elevilor in Sudul Litoralului care sa aiba ca scop actiuni de mediu, activitati culturale si sportive, precum si stagii de pregatire profesionala.
  4. Schimbarea aspectului statiunilor prin solutii de irigare a zonelor verzi si realizarea unui proiect de aductiuni a apei industriale in statiuni.
  5. Acesarea de fonduri europene impreuna cu Primariile pentru realizarea unor puncte de atractie, baze sportive, evenimente sportive, reabilitarea Hergheliei Mangalia si organizarea unor concursuri interne si internationale pe hipodrom, cresterea numarului de evenimente, derularea de spectacole la fiecare sfarsit de saptamana.

In cadrul acestei intalniri  am analizat in detaliu intreruperea circulatiei pe podul Agigea si demararea unor  actiuni pentru sistarea lucrarilor pe timpul sezonului estival la acest pod in vederea repunerii in circulatie a tuturor celor 4 benzi pentru autoturisme si autocare.

In aceeasi ordine de idei, intentionam sesizarea autoritatilor in vederea unei  anchete pentru a identifica cine sta in spatele acestor actiuni de stopare a circulatiei in Sudul Litoralului care aduce atingere desfasurarii in bune conditii a turismului in aproximativ 90% din traficul turistic de pe litoral.    

De asemenea, FPTS invita Federatia Patronatelor din Turismul Romanesc (FPTR) sa se alature eforturilor sale de promovare a turismului din sudul litoralului, dar sa aiba in vedere actiuni conjugate, nu o agenda paralela, pentru ca numai unindu-ne eforturile putem sprijini eficient turismul romanesc.    

http://www.banknews.ro/stire/68320_5_propuneri_pentru_sudul_litoralului.html