Banca Romaneasca, membra a Grupului National Bank of Greece, a inaugurat o noua sucursala in orasul Focsani, a 47 - a unitate teritoriala din reteaua bancii, se arata intr-un comunicat de presa remis BankNews.ro. Noua sucursala ofera clientilor, persoane fizice si juridice, intreaga gama de produse si servicii: conturi curente, operatiuni de trezorerie, facilitati de creditare, instrumente de economisire in Lei, USD sau Euro, credite in lei deosebit de avantajoase, carduri de debit VISA si de credit Mastercard, servicii Western Union, etc. De asemenea, noua sucursala dispune de un ghiseu de schimb valutar si de un bancomat (ATM).
Sucursala are sediul in Bdul Republicii nr. 66, telefon (0237) 210.220 si a devenit operationala in 26 Mai 2006.
Dupa cum declara doamna Georgeta Nedelcu, Managerul Sucursalei Focsani “Extinderea si modernizarea retelei precum si dezvoltarea portofoliului de produse si servicii ale bancii reprezinta doar o parte din obiectivele pe care Banca Romaneasca si le-a propus si cu sustinerea National Bank of Greece. Odata cu deschiderea Sucursalei Focsani, Banca Romaneasca are o reprezentare puternica in intreaga zona de est a tarii, ea fiind deja prezenta prin sucursalele sale in Suceava, Iasi, Bacau, Galati, Buzau si doua unitati la Braila”.
In comunicat se mai precizeaza ca Banca Romaneasca dispune in prezent de un capital social de peste 112 milioane euro si de o retea nationala formata din 47 de sucursale si agentii, urmand sa extinda numarul acestora la 95 pana in primul trimestru al anului 2007.
In decembrie 2003, Grupul National Bank of Greece (NBG), a achizitionat pachetul majoritar la Banca Romaneasca detinand in prezent 88,7% din capitalul social al acesteia. Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) detine 10,17% din capitalul social al bancii.
National Bank of Greece este cel mai mare grup financiar din Grecia, fiind fondat in anul 1841 si listat la Bursa de Valori din Atena inca din anul 1880. Incepand cu Octombrie 1999 este listat si la Bursa de Valori din New York (NYSE). National Bank of Greece are o experienta de peste 160 de ani, iar reteaua sa numara peste 1000 de sucursale raspandite pe 4 continente
Redactia BankNews.ro