BankNews.ro - The Business Republic

Ciocazanu: Fugiti de bancile cu fite!
| Data Publicarii: 02-11-2006

Laurentiu Ciocazanu, despre cum te executa "organele" bancare fara drept la aparare. Adunasem de-un depozit la termen si cautam din priviri usa potrivita. Imi ia fata vitrina verde lucitoare a uneia dintre filialele bancare asezate la brat pe trotuarul Caii Dorobanti. Firma straina, deh, culoare, spoturi, gresie ca oglinda. In geam, oferta de imprumuturi cu dobanda buna la vedere. Asta, da, banca, imi zic. Look de cartier financiar londonez, zambete blonde, costumatie de gala. Atmosfera buna sa lasi banii la pastrare.

Deschid contul fericit ca am patruns intr-o retea internationala. Bravos, bancherii lumii, bine-ati venit si-aici la Romanica, sa mai spalati imaginea de tara Bancorex! Bine ai venit, Europa pe credit!

A doua zi dupa depunere, telefon de la functionarul amabil: "Buna ziua, domnu' Ciocazanu, stiti, am vazut ca ati depus bani la noi, am vrea sa va facem o propunere".

Propuneti! "Pai, avem o oferta buna la un credit de nevoi personale etc., etc.". Hai sa vedem. Si purcedem la dosar. Da-i comanda de adeverinte la firma, stai pe capul colegelor de la personal sa-ti elibereze documentele, stampile, aprobari. Iese mapa.

Il sun pe baiatul galant si-l anunt ca-s gata. Vine, semnam, completam, predam. Aveti grija, ii spun, la Biroul de Credit. Am auzit ca te inregistreaza si daca ai o mie de lei restanta. Iar eu intarzii uneori cu ratele, ca tot omu'.

Ba serviciul, ba Bucurestiul blocat, ba distanta pana in capatul celalalt al orasului unde are sediul banca la care am rata la casa. Insa in general achit la timp si sunt la zi. Iar daca intarzii, asta e, dau si penalizarea.

Nu-i bai, mergem inainte, se angajeaza el cu-n zambet in coltul gurii. Pleaca si ma cearta dupa vreo saptamana: "Pai, domnu' Ciocazanu, de ce nu mi-ati spus ca figurati la Biroul de Credit? Nu s-a aprobat. Si m-ati mai pus si pe drumuri!". Eu sa spun? Pai, ce, Biroul asta mi-a spus mie ceva?

Multumesc, draga banca straina, drag functionar, drag Biroul de Credit! Toti meritati o urare draga noua, clientilor executati inainte de li se da ultimul cuvant. De ce? Pai, voi va rugati de noi sa ne imprumutati si tot voi ne luati apoi la rost.

Asa procedeaza o firma cu pretentii? Sau v-ati romanizat si voi, bancherii straini? Cand depunem bani, atunci suntem buni. Daca intarziem un pic, atunci va... aia pe noi. Iar pe acest Birou de Credit la ce Dumnezeu l-ati mai infiintat?

Sa le puneti interdictie la credit celor care uita sa-si achite datorii cat o moneda? Pentru ca pe marii datornici stim bine cum ii cocolositi! Cu esalonari, re-, si re-re... Cu ei sunteti muma, nu ciuma. asta-i know-how-ul pe care ni-l vanturati prin reclame pompoase!

Nu conteaza onestitatea majoritatii celor care sunt cu ratele la zi. Nu conteaza ca, si atunci cand intarzie, oamenii platesc penalizari. Nu conteaza ca sunt solvabili.

Tot ce conteaza este ca, la un moment dat, cineva nu ajunge la timp la ghiseu si atunci il condamnati fara drept de apel: cinci ani de cazier bancar! Si va mirati cand va injura lumea pe forumuri si in scrisori trimise la redactie.

Continuati asa si aveti oprobriul garantat! Iar de la anul, mai bine ne deschidem conturi prin vecini decat sa suportam aroganta si normelor voastre aberante!

Un articol de Laurentiu Ciocazanu - Evenimentul Zilei

http://www.banknews.ro/stire/6813