Atunci cand ne dorim sa economisim nu exista recomandari stricte in ceea ce priveste perioada si moneda in care dorim sa punem bani deoparte. Alegerea fiecarei persoane este influentata de scopul pentru care economiseste, randamentele oferite de banci la depozite, moneda in care isi obtine veniturile si evolutia cursului de schimb.
Daca se doreste achizitia unor produse al caror pret este exprimat in lei, atunci este recomandata economisirea in moneda nationala. Situatia se schimba daca suntem interesati de achizitia unor bunuri cu preturi in euro, cum ar fi o masina sau o locuinta, fiind recomandata constituirea unui depozit in moneda unica europeana, a explicat pentru Efin.ro Dan Grigoriu, director Divizia de Retail a Bancii Romanesti.
In functie de ce criterii este recomandat sa se aleaga depozitul
Fara indoiala ca atunci cand cineva isi doreste constituirea unui depozit se uita atat la dobanda pe care o va primi, cat si la caracteristicile produsului de economisire (termenul depozitului, comisioane de retragere, eventuale penalitati pentru lichidarea inainte de termen etc).
In acest sens, clientul ar trebui sa tina cont si de perioada in care economiseste. In cazul in care el estimeaza niste cheltuieli neasteptate, atunci este indicat sa economiseasca pe termen scurt. In caz contrar, daca clientul va inchide depozitul inainte de termen, in functie de banca, va incasa numai dobanda pentru contul curent si va fi taxat cu un comision de retragere numerar inainte de scadenta, atrage atentia Dan Grigoriu.
La modul ideal, instrumentele de economisire ar trebui sa fie cat mai diversificate, atat din punctul de vedere al termenelor, cat si din punctul de vedere al valutelor in care se economiseste. Acest mix va permite clientilor sa faca fata tuturor situatiilor neprevazute.
Costuri
De regula, bancile nu aplica comisioane de retragere numerar pentru lichidarea depozitului la scadenta, insa exista si situatii care nu confirma regula. In schimb, retragerea de numerar inainte de scadenta poate fi comisionata. In cazul lichidarii inainte de scadenta, dobanda cuvenita pentru intreaga perioada este calculata prin aplicarea ratei de dobanda de cont curent.
In plus, nu trebuie uitat ca cei care economisesc primesc o dobanda neta, calculata dupa ce este platit impozitul de 16% catre stat.
De asemenea, bancile mai pot percepe un comision de administrare pentru contul curent din spatele depozitului, care se poate ridica la cativa lei pe luna, a explicat oficialul Bancii Romanesti.
Totusi, clientii care isi primesc salariul in cont la o banca si vor sa si economiseasca pot beneficia de gratuitate la administrarea contului curent si comision zero la retragerile de numerar indiferent cand este lichidat depozitul.
Integral in EFin.ro
http://www.banknews.ro/stire/68124_ce_trebuie_sa_stii_inainte_de_a_face_un_depozit_la_banca.html